Mihail Neamtu a prins pana la urma loc pe lista AUR la europarlamentare. Papahagi: „M-a mintit cu seninatate, iata cum s-a stricat amicitia noastra”
Mihail Neamtu, fost sustinator al lui Traian Basescu, apropiat de fosta conducere a PDL, va candida la alegerile europarlamentare pe listele partidului AUR.
„Daca votati AUR in Parlamentul European o sa aveti vocea lui Mihai Neamtu, daca votati un primar PSD-PNL si nu dati importanta votului pentru Parlamentul European, in locul lui Mihai Neamtu, acolo va ajunge Virgil Popescu, fostul ministru al energiei, care stiti ce-a facut”, a declarat George Simion in podcastul lui Neamtu.
Neamtu a confirmat miercuri ca va fi pe lista AUR pentru Bruxelles. Discursul lui este izbitor de asemanator cu cel al lui Viktor Orban din Ungaria.
„Voi merge la Bruxelles pentru ca, alaturi de alti conservatori, crestin-democrati si suveranisti europeni, sa restabilim un adevar istoric: Uniunea Europeana a fost, initial, un proiect cultural si economic, nicidecum un experiment ideologic: o constructie bazata pe crestinism, familii puternice, comert neingradit, subsidiaritate si miscarea libera a bunurilor si a oamenilor.
Politicile verzi au saracit clasa de mijloc europeana. Trebuie sa oprim centralismul si dirijismul birocratilor de la Bruxelles.
Voi cere consacrarea referendumului drept mijloc privilegiat de consultare a vointei poporului roman in chestiuni esentiale care afecteaza viata natiunii: imigratie, definitia familiei, extinderea UE.
Ma voi lupta zilnic pentru stoparea migratiei ilegale si necontrolate din afara Uniunii Europene catre tarile batranului continent.
Ma opun hotarat cotelor si stramutarii de populatii straine pe teritoriul Romaniei. Nu putem transforma Europa intr-un Turn Babel.
Cer limitarea dreptului de azil pe teritoriul Romaniei, fara sa depasim o suta de persoane anual (iar cererile trebuie depuse in afara teritoriului national).
Multiculturalismul este un esec teribil al ultimelor decenii. Sunt obligatorii politicile de asimilare a cetatenilor cu origini extra-europene aflati deja pe teritoriul UE.
Conditia de european se mosteneste, ori se dobandeste prin merit si efort de integrare lingvistica si culturala.
Voi cere ambasadelor si institutelor culturale sa promoveze identitatea romaneasca prin expozitii, conferinte si evenimente dedicate istoriei nationale, geografia tarii noastre, dar si proiecte consacrate Marilor Carti, crestinismului ortodox, precum si celorlalte traditii spirituale ale romanilor de pretutindeni.
Voi solicita blocarea propagandei LGBTQ in scoli, televiziunile publice sau campusurile universitare din tarile Uniunii. Fondurile europene trebuie sa sustina si misiunea organizatiilor crestine in Africa si-n alte locuri.
Resping fara ezitare ideea Statelor Unite ale Europei cultivata de elitele birocratice de la Bruxelles, niciodata alese prin vot liber.
Voi pleda pentru reducerea drastica a birocratiei din Bruxelles prin eliminarea a minim 10.000 de pozitii administrative inutile si impovaratoare pentru bugetul Comisiei Europene si al Parlamentului European.
Pensiile speciale trebuie eliminate nu doar la Bucuresti, ci si la Bruxelles.
Voi cere inchisoarea pentru activistii radical-ecologisti care vandalizeaza opere de arta si blocheaza desfasurarea normala a traficului rutier.
Ne vom lupta pentru deplina libertate de exprimare a cetatenilor Uniunii inscrisi pe retelele de socializare, inclusiv platforma X (Twitter).
E vital sa oprim islamizarea Europei.
Cerem interzicerea manifestatiilor pro-Hamas si pro-Isis. Ma opun constructiei de moschei cu ajutorul fondurile europene. Voi cere un embargo nelimitat asupra finantarilor celulelor de radicali jihadisti aflati pe teritoriul Uniunii.
Tarile europene trebuie sa-si recastige dreptul de a-si controla frontierele. Iata definitia concreta a suveranitatii. Iata doar cateva din premisele prosperitatii pentru batranul continent”, a anuntat Neamtu.
Adrian Papahagi a prezentat, miercuri, dupa anuntul lui Neamtu, detalii despre „cum s-a stricat amicitia noastra”.
„Acum, ca Mihail Neamtu si-a oficializat intrarea in AUR, pot sa marturisesc cum s-a stricat amicitia noastra.
Cu exact un an in urma (in 31 martie si 1 aprilie 2023), am tinut ultimele conferinte impreuna, la Bistrita si Piatra Neamt. Intre cele doua, a avut loc o discutie la care el ar fi preferat sa nu particip. Isi pregatea o strategie pentru a candida la Parlamentul European. L-am rugat sa evite un singur lucru: colaborarea cu AUR, o linie rosie morala, intelectuala, politica si strategica pentru mine. A promis ca nu va face asta.
Apoi l-am lasat sa continue discutia, la care simteam ca nu sunt binevenit si am pornit inspre Piatra Neamt.
In seara in care am revenit la Cluj, dupa ultima conferinta, cineva mi-a trimis un afis: Mihail Neamtu lansa a doua zi o carte a lui Claudiu Tarziu, la Parlament, sub egida AUR. Ma mintise cu seninatate; el isi incepuse deja apropierea de AUR. L-am rugat sa nu se compromita, a pretextat ca nu stia toate detaliile despre eveniment, si in cele din urma s-a retras. Am inteles instantaneu ca asocierea lui cu mine era doar un paravan de onorabilitate, in spatele caruia trata cu AUR.
Peste cateva zile s-a nascut (nepremeditat) discutia despre data Pastelui. Am schimbat cateva replici in scris si mi-a spus sa-l scuz ca nu poate sprijini pozitia noastra despre unificarea datei Pastelui si ca va prefera sa taca pe acel subiect. I-am raspuns ca-l inteleg; refuzasera sa semneze scrisoarea noastra catre Sinod destui oameni perfect onorabili, cu care am ramas prieteni. Era de inteles, subiectul era controversat, iar eu insumi eram cu inima indoita, intrucat nu voiam ca gestul sa fie perceput ca un atac impotriva Bisericii. Sigur, subiectul ramane legitim si sunt convins ca suntem in adevar: cum a spus si Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol duminica trecuta, sarbatorirea in duminici distincte a Invierii Unuia Domn Iisus Hristos e un scandal pentru intreaga crestinatate. Nu mai insist acum.
Nu va ascund insa socul si dezgustul pe care l-am trait cand fostul prieten a devenit varf de lance al celor care ne-au sarit la beregata. Dintr-o data, binefacatorul sau, Andrei Plesu, cel care scrisese generos despre cartile lui, Teodor Baconschi, sau prietenul alaturi de care conferentiase cu putine zile in urma devenisera dusmani ai ortodoxiei, „neocalendaristi” care urmareau sa „eviscereze” Biserica din interior si alte grozavii.
Am inteles imediat: Neamtu o luase deja spre AUR. Cum noi nu l-am fi sprijinit pe acest drum si nu mai puteam functiona drept gaj de onorabilitate, deveneam utili ca tinta – la ceva tot eram buni in drumul lui spre AUR. In plus, ce putea aduce Neamtu la AUR? Doar un discus „conservator”, pe care existenta altor conservatori ostili AUR il delegitima. Pragmatic, nu mai eram utili decat ca tinta a linsajului, ironiilor si calomniilor auriste.
In anul care a urmat, Neamtu a preluat tot mai mult discursul nemilos cu Occidentul si indulgent cu Putin al AUR. In zeci de ocazii, Neamtu si liderii AUR s-au afisat impreuna, mai mult sau mai putin discret.
Ieri, intr-un interviu cu George Simion pe care nu doresc sa-l calific, Mihail Neamtu si-a inscenat adeziunea spontana la AUR.
Atata a durat negocierea. Atat costa promisiunea unui loc eligibil la europarlamentare (care se poate dovedi o iluzie, caci Simion e mai viclean decat Neamtu): renegarea prietenilor si a multor valori pe care le credeam comune. Nu cred ca face banii, dar asta e: fiecare cu optiunile sale”, a scris Papahagi pe Facebook..