Mii de profesori protesteaza in Piata Victoriei: „Nu suntem asistati social”. Guvernul: „Pana la 15 iulie va fi gata proiectul de lege privind salarizarea in care se regasesc si cresterile salariale solicitate in educatie”

news

Aproximativ 15.000 de cadre didactice protesteaza din nou, in Piata Victoriei, fata de salariile mici din educatie. Sindicalistii au respins, miercuri, oferta Guvernului ca profesorii sa primeasca 2.500 de lei in doua transe pentru a renunta la greva.

UPDATE Sindicalistii din Educatie au refuzat oferta Guvernului pentru incetarea grevei, a anuntat joi, in Piata Victoriei, presedintele Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

„Colegii veniti din Bucuresti si din tara spun un NU hotarat, acestei oferte. Greva declansata de noi este o greva care nu mai este legata in acest moment numai de revendicari salariale, este o greva pentru demnitate, este o greva pentru statutul social al celor care lucreaza in sistemul de invatamant, este o greva pentru respect. Vreau astazi, in numele colegilor mei, sa fac un gest care aparent este simbolic. Aceasta carte reprezinta esenta proiectului Romania Educata. Din pacate, in acest moment, prin atitudinea Guvernului, prin atitudinea Parlamentului Romaniei devine un continut lipsit de sens si o las aici, in fata dumneavoastra, impreuna cu un pix, pentru a se intelege ca Romania se indreapta catre statutul de Romania esuata”, a subliniat Marius Nistor.

Protestatarii poarta pancarte cu mesaje precum „Salarii decente, educatie demna”, „Scoala de azi, Romania de maine”, „Nu se poate Romania educata cu salarii altadata”, „O viata am invatat si suntem platiti…de rahat”, „Nu suntem asistati social”.

Guvernul doreste sa creasca salariile profesorilor si le va creste, a declarat joi purtatorul de cuvant al Executivului, Dan Carbunaru.

„Guvernul Romaniei doreste sa creasca salariile profesorilor. (…) Pana la 15 iulie va fi gata proiectul de lege privind salarizarea in care se regasesc si cresterile salariale solicitate in educatie. (…) Pana atunci, pana pe 15 iulie, reprezentantii Guvernului au transmis ca pentru toti cei care lucreaza in sistemul de invatamant urmeaza sa fie acordate prime pentru cariera didactica, pentru sprijinul acordat in activitate celor care lucreaza in sistemul de invatamant, aproape 300.000 de oameni”, a precizat Carbunaru la Palatul Victoria.

Sindiucalistii au anuntat miercuri seara, dupa intalnirea cu reprezentantii Executivului, ca greva va continua iar in cursul zilei de joi va veni si raspunsul la oferta autoritatilor.

Dupa intalnirea de la sediul FSLI, secretarul general al Guvernului, Marian Neacsu, a declarat, miercuri seara, ca profesorii si personalul auxiliar ar putea primi un card pentru cariera profesionala, sumele propuse pentru a fi acordate fiind de 1.000 lei in iunie si 1.500 lei in octombrie.

Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu, a aratat, la randul sau, ca mesajele din partea membrilor de sindicat sunt de respingere a acestei oferte.

Secretarul general al Guvernului a precizat ca in acest moment nu poate fi vorba despre cresteri salariale si nici despre acordare de sporuri.

Greva generala din Educatie a fost declansata luni, 22 mai.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: