Detin iahturi si echipe de fotbal, se implica in politica si controleaza averi imense si, uneori, viitorul natiunilor lor; oligarhii, miliardarii si magnatii au inceput sa reprezinte Europa de Est la fel de mult ca si stepele nesfarsite, blocurile din prefabricate de beton si renumitul instalator polonez, scrie Bloomberg News, citat de Agerpres.
In urma cu o generatie acesti miliardari nu existau, ei aparand de sub ruinele comunismului cand prabusirea economiei centralizate a deschis calea pietelor libere si a cresterii decalajului intre venituri.
In 1989 a devenit clar ca nu mai este cale de intors. In urma cu exact 30 de ani romanii s-au revoltat iar dictatorul comunist Nicolae Ceausescu a fost executat iar fostul disident Vaclav Havel a devenit presedintele Cehoslovaciei. In ultimele zile ale anului presedintele Poloniei a semnat un nou program economic care a deschis calea capitalismului si a devenit un model pentru transformarea restului regiunii.
Dupa ce catusele comunismului au cazut, tarile din fostul bloc estic s-au grabit spre minunata lume noua a pietelor libere. Odata cu asta a parut o generatie de magnati si miliardari din Alma-Ata si pana in Praga, din Moscova si pana in Zagreb. Multi dintre ei au devenit legende pentru stilul lor de viata extravagant sau influenta lor politica. Insa chiar si dupa 30 de ani, lista celor mai bogati oameni ai regiunii are in continuare o nuanta sovietica.
„Multi dintre cei care aveau putere in perioada comunista si-au mentinut-o in noua structura. Diferenta este ca intr-un sistem orientat spre piata unii din fostii membri ai aparatului de stat nu s-au putut adapta la noul regim si au disparut in timp ce au aparut unii noi antreprenori tineri” spune Mark Mobius, investitorul care anul trecut a infiintat Mobius Capital Partners LLP dupa ce a petrecut trei decenii la Franklin Templeton Investments.
Potrivit Bloomberg, jumatate din cei mai bogati oameni din Europa de Est provin dintr-un grup care era apropiat de zona puterii la finele comunismului, care a beneficiat de pe urma privatizarilor sau ambele. Miliardarii care sa fi reusit de unul singur sunt foarte rari, mai saraci si provin in principal din tarile cu resurse mai putine si de asemenea au o putere politica mai redusa.
Ascensiunea, si uneori decaderea, miliardarilor spune povestea transformarii Europei de Est in ultimii 30 de ani. Povestea lor ofera o privire in aceasta perioada unica a istoriei.
Un exemplu este Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia cu o avere estimata la 12,8 miliarde dolari. Nascut in Cehoslovacia, in 1964, Kellner a studiat economia si vinde fotocopiatoare Ricoh dupa revolutia de catifea din 1989. Viata lui Kellner s-a schimbat cand noul stat capitalist a inceput privatizarile pe baza unui sistem de vouchere ce puteau fi schimbate pentru actiuni la companii. Pentru a profita de acest sistem, Kellner si partenerii sai au infiintat in 1991 ceea ce a devenit ulterior grupul de companii PPF Group, la care controleaza in prezent aproximativ 99% din actiuni.
Utilizand voucherele si un imprumut, PPF a inceput sa acumuleze active si treptat a acumulat o participatie de 20% la Ceska Pojistovna, cea mai mare companie de asigurari din Cehia, pe care ulterior o facut-o profitabila si in 2013 a vandut-o catre grupul italian Generali intr-o tranzactie de 3,3 miliarde dolari.
In prezent operatiunile grupului PPF acopera finantele, telecomunicatiile, biotehnologia, sectorul imobiliar si ingineria. Kellner apare foarte rar in public si intr-un interviu pe care la acordat in urma cu 17 ani a descris lumea post-comunista drept „o oportunitate care nu va mai aparea niciodata. Am putut sa gasesc oameni capabili, sa evaluez riscurile si sa fac sacrifici pe termen scurt pentru proiecte pe termen lung”.
Pentru primele guverne democratice de dupa 1989 vanzarea activelor statului catre investitorii privati a devenit temelia programelor lor economice. Toate aceste guverne aveau nevoie de valuta, idealizau know-how-ul occidental si doreau sa scape de costurile subventionarii industriilor in pierdere. Acesta situatie a dat nastere unui val fara precedent de acumulare de active private care a luat multe forme, de la oferte directe si pana la listari la bursa.
Ulterior, in perioada 1990-2000, economiile anterior inchise si-au deschis portile pentru bunurile si investitorii straini si au permis celor care fugisera anterior in Vest sa revina acasa. Venirea companiilor occidentale a fost sarbatorita ca o validare a politicilor guvernamentale, drept cel mai rapid drum pentru modernizarea industriilor in pierdere si crearea unui culturi de business. Intre timp aceste puncte de vedere s-au schimbat, iar unii au inceput sa ii vada pe investitorii straini drept colonisti interesati doar de mana de lucru ieftina si extinderea bazei de consumatori.
Incepand din 2000, pe masura ce in Rusia structura de putere era modificata de aparitia lui Vladimir Putin, fostii aliati din Europa de Est si-au indreptat privirile spre Vest si au facut eforturi pentru a adera la Uniunea Europeana si NATO. In diferite valuri, intre 2014 si 2013, 11 state fost comuniste au aderat la UE iar cinci dintre ele au adoptat si moneda euro. Economiile mai deschise si mai flexibile precum si un acces mai usor la o piata de 500 de milioane de consumatori au ajutat la aparitia miliardarilor care s-au ridicat singuri.
A urmat insa criza mondiala din 2008, care a facut mai mult decat sa distruga averi, a distrus si multe iluzii cu privire la capitalism. Deziluziile si problemele economice au dat nastere unui nou tip de politician: populistul est-european. In frunte cu premierul ungar Viktor Orban, acesti politicieni s-au pozitionat drept cei care vor indrepta greselile deceniilor precedente, in parte si prin redistribuirea avutiei.
Exemplu este Lorinc Meszaros, cu o avere de 1,5 miliarde dolari. Fost prieten de scoala cu Viktor Orban, Meszaros a infiintat in anii 90 o mica companie care instala conducte de gaze in orasul lor natal Felcsut. Necunoscut la nivel national, Meszaros a cunoscut o ascensiune exploziva dupa ce fostul sau prieten de scoala a devenit prim ministru in 2010, astfel ca a urcat pe primele pozitii in topul celor mai bogati oameni din Ungaria. Meszaros a spus odata ca ascensiunea sa rapida se datoreaza faptului ca este mai destept decat Mark Zuckerberg dar ulterior a recunoscut ca averea sa se datoreaza lui Dumnezeu, norocului si lui Orban. Meszaros este presedintele uni academii de fotbal pe care premierul Orban a construit-o in apropiere de casa sa de vacanta, iar afacerile sale, consolidate sub umbrela holdingului Opus Global, variaza de la constructii la media si castiga frecvent licitatiile pentru contracte cu guvernul.
O unitate de drone din cadrul Brigazii 27 Pechersk a Garzii Nationale a distrus inca …
La marginea desertului de coasta din Peru, un oras pescaresc izolat, in care o treime…
Secretarul executiv al Conventiei-cadru a ONU privind schimbarile climatice, Simon Stiell a transmis sambata un…
Producatorul rus de gaze Gazprom a anuntat ca livreaza, sambata, 42,4 milioane de metri cubi…
Nava de spionaj Yantar a fost observata operand drone intr-o zona care contine infrastructura submarina…
Postul Craciunului 2024 a inceput pe 15 noiembrie, si se va incheia pe 24 decembrie.…