Miliardarul rus Roman Abramovici a eludat sanctiunile economice ale UE prin intermediul copiilor lui, care au primit in conditii neelucidate cetatenia lituaniana

externe

Roman Abramovici, copii, cetatenie lituaniana, afaceri, embargou, UE, pusculita lui Putin

Doi copii ai miliardarului rus Roman Abramovici au dobandit si, posibil, inca detin cetatenia lituaniana, relateaza Centrul pentru Jurnalism de Investigatie din Siena, care a contribuit la o ancheta internationala.

Ancheta, citata de postul national lituanian de radio, LRT, a dezvaluit ca pasapoartele lituaniene detinute de Arkadi si Anna Abramovici au fost folosite in operatiuni prin care s-au eludat sanctiunile UE impuse miliardarului in urma invaziei rusesti din Ucraina de anul trecut. Copiii lui Abramovici au fost implicati in schimbarea structurii de management a activelor sale.

Documente scurse in presa, analizate de investigatia jurnalistica Cyprus Confidential, au aratat ca cel putin unul dintre cele zece fonduri gestionate de Roman Abramovici ii mentiona ca beneficiari pe cei doi copii ai sai cu cetatenie lituaniana.

O fotografie a pasaportului lituanian al lui Arkadi Abramovici a fost gasita printre miile de documente care au facut obiectul unor scurgeri de informatii de la firma cipriota de servicii financiare Meritservus. Autenticitatea documentului a fost confirmata de un avocat londonez.

Reporterii de investigatie nu au reusit sa stabileasca cand a obtinut Anna Abramovici pasaportul lituanian, ci doar faptul ca are cetatenie lituaniana si numarul pasaportului sau.

Departamentul pentru Migratie de la Vilnius a refuzat sa comenteze nationalitatea copiilor lui Roman Abramovici, afirmand ca informatiile sunt protejate in temeiul Regulamentului general privind protectia datelor (GDPR) si ca Anna si Arkadi nu sunt considerati persoane publice.

Reamintim ca Roman Abramovici, un controversat miliardar, supranumit „pusculita lui Putin”, a fost trecut pe lista de sanctiuni a UE in primele saptamani ale invaziei Rusiei in Ucraina.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: