Militarii Rusiei si-au dat seama ca au fost mintiti. Ucrainean: „Un artilerist rus a venit si a spus: ‘Parinte, v-am salvat’. Eu i-am spus: ‘Aratati-mi de cine'”

externe

O echipa a CNN a mers in regiunea Harkov si a filmat reactiile localnicilor imediat dupa ce localitatile lor au fost eliberate de sub dominatia trupelor Rusiei.  „Un artilerist (rus) a venit si a spus: ‘Parinte, v-am salvat de nazisti'”, a spus un localnic pentru CNN. „Iar eu le-am spus: ‘Aratati-mi unul'”.

Tancuri si camioane arse si inscriptionate cu simbolul rusesc „Z” se afla pe marginea drumului, eviscerate si inrosite de rugina noua. Un pod prabusit este acoperit de panouri care avertizeaza asupra minelor antipersonal. Mai departe, epava unei masini este lasata langa o benzinarie distrusa, inconjurata de resturi de bombardament. Acestea sunt semnele victoriei ucrainene si, deocamdata, ale unei fugii rusilor.

CNN este prima echipa internationala de televiziune care a intrat in Izium de cand ucrainenii l-au recucerit sambata. Jurnalistii au intalnit un oras care abia se trezeste la noua sa realitate: ca cele sase luni de ocupatie s-au incheiat.

Orasul reprezinta o pierdere strategica uriasa pentru armata rusa, care il folosea ca baza cheie si ruta de realimentare pentru fortele sale din estul Ucrainei, si arata viteza si amploarea contraofensivei fulgeratoare a Ucrainei in nord-estul tarii.

Combinata cu o ofensiva paralela in sud, Ucraina a recucerit un total de 6.000 de kilometri patrati de teren, a declarat luni presedintele Volodimir Zelenski. Rusia a declarat ca retragerea trupelor sale din regiune a fost „tactica”, pentru a concentra resursele in zona Donbas.

In Izium, se lucreaza in continuare pentru a face centrul orasului complet sigur. Ucrainenii incearca sa captureze cativa soldati rusi care se mai ascund si pe toti cei care au lucrat cu ei in timpul ocupatiei.

Desi strazile din Izium erau in mare parte linistite, locuitorii se aventurau ocazional sa iasa din casele lor si sa faca cu mana catre vehiculele CNN sau catre camioanele militare care treceau prin zona si dadeau mana cu soldatii ucraineni pe care ii intalneau.

Dar, in acelasi timp, frica de rusi inca stapaneste orasul. Cei mai multi dintre locuitorii pe care CNN i-a abordat erau prea speriati pentru a vorbi liber despre ceea ce s-a intamplat acolo in ultimele luni.

Un cuplu in varsta de 50 de ani a fost de acord sa vorbeasca, folosindu-si doar prenumele. Ei au sarbatorit victoria ucraineana asupra orasului, a spus Valeri, numind-o „balsam pentru suflet”. „Ne-am rugat la Dumnezeu sa fim eliberati fara lupta si fara sange. Si asa s-a intamplat”, a spus el.

Sunetul indepartat al bombardamentelor este o amintire constanta a faptului ca, in ciuda castigurilor impresionante din aceasta contraofensiva, razboiul nu este inca castigat – si multe parti ale Ucrainei sunt inca in raza de actiune a arsenalului de arme grele al Rusiei.

Dar, incet, ucrainenii lucreaza pentru a readuce Izium si celelalte teritorii recucerite la ceva apropiat de normalitate.

Ucrainenii au obtinut cantitati uriase de armament in urma acestor batalii din nord-estul tarii, deoarece multe trupe rusesti si-au sacrificat vehiculele intacte pentru a scapa cu viata.

Valeri a declarat ca localnicii din oras erau suparati pe rusi pentru comportamentul lor. „Unde nu erau oameni, (rusii) au furat totul”, a spus Valeri. „Au trait ca niste porci. Am intrat intr-o singura casa – si porcii traiesc mai bine”.

Valeri a declarat ca luptele din Izium au inceput pe 4 martie, cand opt rachete Grad au aterizat langa casa lor, ceea ce a fost „infricosator”, dar din fericire nu i-a lovit direct. Casa vecinei lor de alaturi a fost distrusa de una dintre rachete, dar a supravietuit fara nicio zgarietura.

El a spus ca trupele rusesti care au ajuns in oras la inceputul razboiului si-au dat seama rapid ca justificarea presedintelui rus Vladimir Putin pentru invazie – pentru a „deznazifica” Ucraina – era o minciuna.

„Un artilerist (rus) a venit si a spus: ‘Parinte, v-am salvat de nazisti'”, a spus Valeri. „Iar eu le-am spus: ‘Aratati-mi unul'”.

Valeri a spus ca a vorbit cu tinerii soldati in limba rusa si a incercat sa-i faca sa vada ca distrug relatia stransa pe care ucrainenii si rusii o aveau candva, in special in aceasta parte a tarii care este atat de aproape de granita.

„Le-am spus ca au distrus casa unui om, iar acesta era din regiunea Kursk (din Rusia)”, a spus Valeri. „Toata lumea de aici are rude in Belgorod (in Rusia) si in alte orase”.

El a spus ca, la un moment dat, fortele de recunoastere rusesti au venit la el si l-au intrebat: „Pe cine am venit sa eliberam aici?”.

Aceasta confuzie si sentimentul de deziluzie din randul trupelor terestre rusesti a fost probabil un factor major in retragerea lor din aceasta regiune in ultima saptamana.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: