„Minaretele sunt BAIONETELE noastre”. Gandirea lui Erdogan, acum PLANUL sau poate fi pus in aplicare

externe

Presedintele Turciei, Recep Erdogan, a facut patru luni de puscarie, in 1999, pentru ca recitat o poezie prin care incita la „ura inter-religioasa”. El facea parte atunci dintr-un partid fundamentalist. Acum a venit randul lui sa-i bage la inchisoare pe generalii si judecatorii secularisti. Dupa aproape 20 de ani, Erdogan este aproape de a-si implini visul.

Prima functie importanta a lui Erdogan a fost de primar al Istanbulului. El a fost ales in aceasta pozitie in 1994, din partea unei miscari fundamentaliste islamice, Partidul Bunastarii. Acest partid, aflat la guvernare, a fost dat jos printr-un puci militar de catifea, care a avut loc in 1997. Partidul a fost declarat neconstitutional in 1998 pentru ca ameninta „secularismul” Turciei. Erdogan s-a remarcat atunci ca unul dintre cei mai talentati oratori la manifestari publice de sustinere a Partidului Bunastarii.

In 1999, Erdogan a fost condamnat la zece luni de inchisoare, dintre care executat patru, intre 24 martie si 27 iulie. Erdogan a fost gasit vinovat de incitare la violenta si promovare a urii intreconfesionale dupa ce, in decenbrie 1997, a recitat o poezie la Siirt, un oras cu o populatie conservatoare: „Moscheile sunt cazarmile noastre, domurile sunt castile noastre, minaretele sunt baionetele noastre si credinta-soldatii nostri”.

erdogan-poem

In urma condamnarii, Erdogan a trebuit sa demisioneze din functia de primar al Istanbulului. El a abandonat atunci politica promovarii deschise a islamismului si a fondat in 2001 un partid moderat conservator, AKP. Acesta a vastigat alegerile in 2002. In 2003, Erdogan a devenit premier, iar din aceasta pozitie a continuat constant sa isi intareasca puterea.

Acum, dupa lovitura de stat esuata, a venit vremea ca Erdogan sa isi regleze socotelile cu militarii si judecatorii secularisti. Institutiile statului sunt epurate de toti cei care ar putea sa-i conteste puterea.

‘Vom continua sa eliminam acest virus din toate institutiile Statului (…) Din pacate, acest virus, precum un cancer, s-a raspandit in intregul Stat’, a spus Erdogan in fata multimii la o ceremonie funerara in memoria victimelor puciului, desfasurata la moscheea Fatih din Istanbul.

Zeci de generali, judecatori si procurori au fost arestati duminica in cursul unor operatiuni in toata Turcia pentru presupusa lor implicare in puciul esuat.

Potrivit televiziunii NTV, 34 de generali cu diferite grade au fost arestati pana in prezent. Este vorba indeosebi de figuri emblematice ale armatei, precum Erdal Ozturk, comandantul Armatei 3-a, si Ademi Huduti, comandantul Armatei 2-a. Duminica dimineata, in orasul Denizli (vest), comandantul garnizoanei, Ozhan Ozbakir, a fost arestat impreuna cu 51 de soldati, a anuntat agentia turca de presa Anadolu.

De asemenea, un reprezentant cu grad inalt al armatei aerului si alti militari de rang inalt au fost arestati pentru presupusa lor implicare in puciul esuat la baza Incirlik (sud), folosita de catre coalitia internationala pentru raidurile sale impotriva jihadistilor in Siria, a indicat cotidianul Hurriyet duminica. Generalul Bekir Ercan Van a fost arestat duminica in acelasi timp cu circa doisprezece ofiteri de rang inferior la baza Incirlik, a relatat cotidianul, precizand ca ei sunt supusi unor interogatorii.

Un responsabil turc a declarat pentru AFP ca Ankara suspecteaza baza Incirlik, care a fost inchisa sambata si care era si astazi, ca ar fi fost folosita pentru alimentarea unor avioane de vanatoare utilizate de catre pucisti vineri seara.

Epurarile nu se limiteaza doar la armata, afirma Anadolu, care precizeaza ca au fost emise mandate de arestare in cazul a 2.745 de judecatori si procurori din toata Turcia. Numarul total al arestarilor este greu de estimat, dar agentia de presa Dogan afirma ca 44 de judecatori si procurori au fost arestati noaptea trecuta in orasul Konya (centru) si 92 in Gaziantep (sud-est).

Recep Tayyip Erdogan

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: