Mingea ajunge in terenul lui Iohannis. Dragnea se grabeste sa-i trimita propunerile de noi ministri
Propunerile premierului Viorica Dancila pentru numirea unor ministri, in urma remanierii stabilita in sedinta CExN al PSD, vor fi transmise Palatul Cotroceni in cursul acestei zile, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.
Potrivit legii, numirea in functia de membru al Guvernului, in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, se face de Presedintele Romaniei, la propunerea primului-ministru.
Comitetul Executiv National al PSD a votat, luni, la Parlament, pentru schimbarea mai multor ministri.
Ministrul Apararii, Mihai Fifor, si-a inaintat demisia cu scurt timp inainte de sedinta. Totodata, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a demisionat din functia de presedinte interimar al PSD Bucuresti.
Surse politice au declarat ca o varianta de lucru luata in calcul, in ceea ce priveste remanierea Cabinetului Dancila este ca Lia Olguta Vasilescu sa preia portofoliul de la Ministerul Transporturilor.
Sursele citate au adaugat ca la capitolul variante de lucru au fost vehiculate urmatoarele nume: Lia Olguta Vasilescu- la ministerul Transporturilor, in locul lui Lucian Sova. Totusi este vehiculat aici si numele lui Mircea Draghici (trezorier PSD); Marius Budai (deputat, Comisie finante-banci)- la Ministerul Muncii, in locul Liei Olgutei Vasilescu; Gabriel Les (a mai fost ministru al Apararii)- la Aparare, in locul lui Mihai Fifor, care a demisionat; Niculae Badalau- Ministerul Economiei, in locul lui Danut Andrusca; Harry Ilan Laufer -Ministerul Dezvoltarii, in locul lui Paul Stanescu; Alexandru Petrescu – la Ministerul Comunicatiilor, in locul lui Bogdan Cojocaru.
In ceea ce priveste propunerea numirii lui Harry-Ilan Laufer ca ministru al Dezvoltarii Regionale, in locul lui Paul Stanescu, Comitetul Executiv National al PSD deja a votat, aceasta decizie in sedinta de luni, la Parlament.