Ministerul britanic al Apararii: Marina militara rusa s-a repozitionat in Marea Neagra pentru a bloca porturile ucrainene
In urma denuntarii Acordului privind cerealele, Flota rusa din Marea Neagra „si-a modificat postura” pentru a impune o blocada asupra porturilor ucrainene, a aratat Ministerul britanic al Apararii in actualizarea informatiilor din 26 iulie, potrivit Kyiv Independent.
Corveta rusa Serghei Kotov a fost desfasurata pentru a patrula culoarul de navigatie dintre Bosfor si Odesa. Ministerul a raportat ca exista o „posibilitate reala” ca aceasta sa intercepteze orice nava comerciala de marfa care navigheaza spre porturile ucrainene.
Exista acum „potentialul ca intensitatea si amploarea violentelor in zona sa creasca”, potrivit actualizarii serviciilor de informatii britanice.
La 17 iulie, Moscova a anuntat ca nu va prelungi Acordul pentru cereale. Acordul sustinut de ONU, care a fost negociat in iulie 2022, permitea Ucrainei sa exporte cereale prin porturile sale din Marea Neagra.
Ministerul rus al Apararii a declarat la 19 iulie ca, incepand cu 20 iulie, toate navele care navigheaza spre porturile ucrainene vor fi considerate „potentiali transportatori de incarcaturi militare” si, prin urmare, tinte legitime.
Inainte de invazie, 95% din cerealele Ucrainei erau exportate prin aceste porturi. Preturile graului si porumbului au crescut deja la nivel mondial.
Din 18 iulie, Odesa si celelalte porturi de pe coasta Marii Negre au fost atacate in mod repetat de Rusia.
La 19 iulie, ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solskii, a anuntat ca atacurile rusesti au distrus 60.000 de tone de cereale in Ciornomorsk.
Ministerul rus al Apararii a sustinut la 23 iulie ca atacul lor asupra Odesei a vizat „instalatii in care se pregateau acte teroriste impotriva Rusiei”. Atacul a avariat catedrala si centrul istoric al orasului, inclus in patrimoniul mondial UNESCO. Autoritatile ucrainene au anuntat ca in atac au fost folosite 19 rachete.
La 24 iulie, Rusia a folosit drone de atac pentru a lovi infrastructura portuara de pe Dunare, distrugand un hangar folosit pentru depozitarea cerealelor. Atacul a avut loc in sud-vestul extrem al Ucrainei, in apropiere de granita cu Romania, stat membru NATO.
Serviciile de informatii britanice au precizat anterior, la 20 iulie, ca Flota rusa a Marii Negre va juca probabil un rol activ in blocarea rutelor comerciale, dar blocajul va fi pus in pericol de dronele de suprafata si rachetele de croaziera ucrainene.