Ministerul Finantelor va putea publica abia peste 20 de zile decizia integrala luata in dosarul „Rosia Montana”
Romania a castigat impotriva companiei miniere Gabriel Resources Ltd. si a filialei sale din Jersey, marcand o victorie importanta pentru statul roman in cazul Rosia Montana. Aceasta disputa era legata de Acordurile de promovare si garantare reciproca a investitiilor, incheiate de Romania cu Guvernul Canadei si Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.
Tribunalul Arbitral a dat hotararea in favoarea Romaniei, respingand acuzatiile aduse de Gabriel Resources. Mai mult, compania reclamanta a fost obligata sa ramburseze cheltuielile de judecata aferente procesului, marcand un precedent important in jurisprudenta internationala privind litigiile de investitii, anunta Ministerul Finantelor Publice.
Decizia arbitrala, identificata prin numarul ARB/15/31, a fost primita de Ministerul Finantelor pe 8 martie 2024.
„Potrivit Ordinului tribunalului arbitral nr.3 din 14 noiembrie 2016, dupa comunicarea hotararii arbitrale, orice parte trebuie sa comunice, in maxim 20 de zile, informatiile pe care le considera confidentiale. Pentru evitarea oricarui dubiu, Romania doreste publicarea integrala a hotararii arbitrale. Prin urmare, daca tribunalul arbitral va redacta hotararea arbitrala fara a face trimitere la informatiile confidentiale aflate in posesia sa, atunci hotararea arbitrala va deveni publica in intregime si se va publica pe site-ul Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii.
Astfel, Ministerul Finantelor nu va putea publica motivele care fundamenteaza solutia pronuntata nu vor putea fi comunicate decat dupa trecerea celor 20 de zile. Pe aceasta cale, dorim sa felicitam avocatii si echipa MF, dar si tuturor celorlalte persoane implicate in acest proiect”, se arata intr-un comunicat al MFP, citat de Realitatea TV.
Actiunea arbitrala internationala a fost initiata in anul 2015 impotriva Romaniei de catre doi investitori straini, respectiv Gabriel Resources Ltd. si Gabriel Resources (Jersey) si a fost intemeiata pe Acordurile cu privire la promovarea si garantarea reciproca a investitiilor incheiate de Romania cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) si Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995).