Ministrul Apararii anunta „stagiul militar voluntar”. Voluntarii vor primi 2.700 de lei pentru perioada de pregatire si o solda

politica

Ministrul Apararii Nationale, Vasile Dincu, anunta ca, in acest moment, nu exista nicio optiune pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu, precizand ca, in viitor, se intentioneaza lansarea proiectului privind stagiul militar voluntar.

El a fost intrebat duminica, la Prima TV, daca in acest moment se pune problema revenirii la stagiul militar obligatoriu.

„In niciun caz, aceasta nu este o optiune pentru noi in acest moment. Se discuta, am discutat-o in zona comisiei de aparare din Parlament, unde mi-au pus aceasta problema parlamentarii nostri, mi-au pus-o si alti rezervisti, de exemplu in intalnirile mele cu rezervistii mi-au spus ca ar fi necesar, din nou, sa se ajunga la asta.

Insa, in acest moment, nici din punct de vedere economic si nici din punct de vedere al nevoilor noastre nu este o optiune pentru o decizie de genul acesta, de aceea va spuneam ca avem variante de altfel. Acest stagiu militar obligatoriu ar trebui sa insemne un buget mult mai mare al Armatei. Sigur ca, daca ar fi sa fie, ar fi gandit intr-un alt fel, nu ar mai fi un an si patru luni sau nici pentru ‘TR-isti’ cum era inainte 9 luni, ar fi alt tip de pregatire, moderna. Deja, Armata s-a schimbat foarte mult fata de acea perioada. Deci, in acest moment, nu avem in niciun fel o optiune pentru serviciul militar obligatoriu „, a declarat Vasile Dincu.

Ministrul a aratat ca MApN are in pregatire un proiect alternativa la serviciul militar obligatoriu.

„Nu am lansat-o inca, dar este un proiect de-al nostru, care mi se pare foarte interesant si foarte frumos, stagiul militar voluntar. Adica, avem o formula pe care o vom lansa pentru tinerii care vor sa faca un stagiu de pregatire militara si sa stiti ca sunt multi. Am primit pe Facebook, dupa ce am vorbit despre asta, am primit sute de mesaje. Desigur, este un alt tip de armata, este o armata mai pe termen scurt, avem nevoie de specialisti „, a spus Dincu.

El a precizat ca nu s-a stabilit inca durata unui astfel de stagiu.

„S-ar putea sa fie si stagii mai scurte si mai multe, intr-un an sau doi, sau maxim trei luni de zile, vom vedea. Este retribuit in acest timp, beneficiaza… si este si ofertant financiar. Incercam sa optimizam, in acest moment, aceste compensatii financiare pe care le au voluntarii, pentru ca am lansat serviciul de voluntariat si nu am avut o foarte importanta cerere, tocmai pentru ca nu era, din punct de vedere financiar, ofertant „, a explicat Dincu.

El a mentionat ca sumele primite de voluntari s-au marit.

„Erau mai multe sisteme. In perioada de pregatire, de exemplu, aveau o mie si ceva pe luna, perioada de pregatire de sapte saptamani, si dupa acea aveau, nu stiu, cateva sute de lei in perioada in care este este in rezerva, dar lucreaza in civil. Acum am multiplicat sumele, are in jur de 2.700 pentru perioada de pregatire si o solda care, in functie de grade si altele, este in jur de 1.500 pentru perioada cand nu este convocat. Deci, a inceput sa devina interesant si vad ca avem inscrieri pentru concursuri destul de bune in acest moment”, a mai spus Vasile Dincu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: