Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat sambata, la Ploiesti, referindu-se la atacurile repetate ale ursilor din ultimele luni, ca solutia ar fi reducerea numarului de animale salbatice, el punctand ca oamenii sunt cei care trebuie protejati.
„Am vorbit cu colegii din Guvern, lucrurile acestea se vor reglementa rapid. Sa nu alegem intre om si animal! Sa consideram animalul acolo unde el trebuie sa ramana, in spatiul lui, in habitatul lui, pe o anumita densitate, si sa protejam oamenii”, a spus Daea, citat de Agerpres.
Ministrul ofera si o solutie. „Dar de ce sa nu-i impuscam? In primul rand e protejat omul. Nu am ajuns in situatia sa alegem intre om si animal, sa fie foarte clar! Omul pentru noi este cel care ne intereseaza, in slujba lui suntem si impreuna cu fiecare dintre cei care au decizie in domeniu luam masurile care se impun”, a adaugat ministrul.
Intrebat daca a purtat discutii la nivelul Ministerului Mediului pe acest subiect, el a precizat ca in acest caz solutia este ca deciziile sa fie puse in practica, realitatea fiind una evidenta. „Aici e vorba de a face. Realitatea este evidenta si nu trebuie sa o ocolim”, a adaugat ministrul.
Petre Daea participa sambata la Ploiesti la campania de informare si promovare a consumului de carne de oaie denumita „Alege oaia”.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
Daca America isi inceteaza sprijinul pentru Ucraina, Europa nu va putea sa-i ofere singura resursele…
In pofida progreselor in medicina, pneumonia continua sa fie o provocare majora pentru sistemele de…
Un judecator federal a declarat marti neconstitutionala o lege din Louisiana care solicita afisarea celor…
Anca Simina, jurnalista de la Recorder care a documentat indeaproape afacerile din trecut ale lui…
Clasamentul Shanghai 2024, una dintre cele mai prestigioase ierarhii academice la nivel global, aduce vesti…
Surpriza neplacuta pentru George Simion, candidatul AUR la Presedintia Romaniei, in timp ce impartea pliante…