Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a incercat sa-i motiveze pe studentii care au terminat Universitatea Politehnica cu un discurs copiat dupa spusele motivationale ale unui profesor universitar sin SUA. Ministrul nu a mentionat sursa originala.
Andronescu a participat sambata la festivitatea de absolvire a promotiei „Petrache Poenaru” a Universitatii Politehnica. Aceasta a mototolit doua bancnote, pentru a le exemplifica tinerilor ca valoare lor ramane neatinsa, chiar daca pot fi calcati in picioare.
„Se cuvine ca astazi, promotia pe care o reprezentati sa ii poarte numele (Petrache Poenaru – n.red.) si sa fiti mandri de acest nume. (…) Dragi ingineri tineri, sigur, terminati o scoala de care nu aveti cum sa nu fiti mandri. (…) Sunteti, ati fost studenti ai Universitatii Politehnica din Bucuresti. Fara indoiala, una din cele mai bune universitati pe care le are nu numai Romania, ci si aceasta parte de lume. E o scoala care v-a dat valoare”, a declarat Ecaterina Andronescu in fata absolventilor, la eveniment fiind prezent si ambasadorul SUA, Hans Klemm.
Ministrul Educatiei a continuat printr-o demonstratie in fata celor peste 3.000 de absolventi de Politehnica.
„Si, daca vorbim de valoare, dati-mi voie sa fac aici, in fata voastra o incercare. Imi cer scuze celor care stiu ceea ce vreau eu sa fac acum. Am in mainile mele doua bancnote, una este de 100 de lei, alta este de 10 lei si vreau sa va intreb daca le vreti. Le vreti? OK. Atunci, o sa le mototolesc si o sa va intreb daca le mai vreti”, a mai adaugat aceasta, citata de Mediafax.
Tinerii i-au raspuns in cor ca nu renunta la bancnote si le vor in continuare, chiar daca sunt mototolite.
„Putem sa mergem mai departe si anume sa le aruncam pe jos si sa le calcam in picioare. Le mai vreti? Da, filosofia acestei experiente este cat se poate de clara, le vreti si mototolite, le vreti si calcate in picioare, pentru ca au valoare. Mesajul meu este urmatorul: daca in viata, pentru ca viata are si urcusuri si coborasuri, daca se mai intampla sa fiti mototoliti sau uneori calcati in picioare nu va pierdeti cumpatul, pentru ca aveti valoare si va respectam si va pretuim pentru valoarea pe care o aveti. Si aceasta valoare v-a fost crescuta in scoala pe care astazi o terminati”, a precizat Ecaterina Andronescu.
Sambata, in pavilionul central de la Romexpo, peste 3.000 de absolventi ai Universitatii Politehnica din Bucuresti au participat la festivitatea de absolvire a promotiei anului 2019, denumita „Petrache Poenaru”.
La eveniment au fost prezenti ministrul Educatiei, Ecaterina Adronescu, rectorul Universitatii, Mihnea Costoiu si oficialitati straine.
Discursul Ecaterinei Andronescu nu este deloc orginal, acesta fiind copiat dupa o relatare virala care circula de cativa ani pe internet, fiind reprodusa si pe mai multe site-uri din Romania.
Iata relaterea din unica.ro din august 2017:
Un profesor universitar si-a inceput un curs tinand in mana o bancnota de 20 USD, in fata a 250 de studenti. I-a intrebat: „Cine vrea aceasta bancnota de 20 de dolari?”. Studentii au ridicat imediat mainile, iar profesorul a adaugat:
„Am sa dau aceasta bancnota unuia dintre voi, dar mai intai am sa fac ceva cu ea”. A inceput sa mototoleasca bancnota, apoi a intrebat din nou:
„Cine o mai vrea?”. Studentii inca mai aveau mainile ridicate.
„Bine, adauga profesorul, dar daca fac asta?” si a scapat bancnota pe podea, dupa care a inceput sa o calce cu piciorul. Apoi a ridicat-o. Era mototolita si murdara.
„Acum o mai vrea cineva?”, intreba el surazand. Inca mai vedea maini ridicate in amfiteatru. Atunci, profesorul le-a spus studentilor sai:
„Dragii mei prieteni, tocmai ati invatat o lectie foarte valoroasa. Indiferent ce am facut eu cu banii, voi tot i-ati vrut fiindca si-au pastrat valoarea, indiferent de felul in care arata.
In viata, ni se intampla sa fim parasiti, jigniti, stropiti cu noroi din cauza deciziilor pe care le luam si a experientelor de care avem parte. Ajungem sa credem ca nu avem nicio valoare. Dar sa tineti minte ca indiferent ce s-a intamplat si ce se va intampla nu va veti pierde niciodata valoarea. Pentru cei care va iubesc, sunteti de nepretuit. Valoarea vietii noastre provine nu din ceea ce facem, pe cine cunoastem ci din ceea ce suntem”.
Atacurile aeriene israeliene asupra satului Khreibeh din districtul Baalbek, din estul Libanului, au ucis sambata…
10.575 de candidati s-au inscris pentru a sustine duminica examenul de intrare in Rezidentiat, dintre…
In urma unui atac mortal cu cutitul, la inceputul acestui an, ministrul german de interne,…
Primul caz cunoscut in Statele Unite al unei tulpini mai severe de mpox, boala cunoscuta…
Rusia a lansat un atac pe scara larga cu rachete si drone asupra Ucrainei in…
Vremea se incalzeste treptat, de la o zi la alta. Astazi va fi soare in…