Ministrul Energiei Virgil Popescu sustine ca ”trompetele rusesti” sunt disperate ca Romania construieste cu partenerii strategici americani, canadieni si francezi reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda si cu americanii reactoare modulare mici, dand asigurari ca, din punct de vedere energetic, ”nu se inchide nimic din ceea ce functioneaza”. El face referire la acuzatiile AUR si PSD privind inchiderea termocentralelor pe carbune.
”Trompetele rusesti au inceput sa falseze, incercand sa va sparga timpanele, ca poate asa nu se aude disperarea. De aceea as dori ca trompetele rusesti sa raspunda la cateva intrebari legitime: cu ce carbune ar putea functiona o termocentrala pe huila, in conditiile in care intreaga productie de huila a Romaniei asigura functionarea centralei de la Paroseni (de 4 ori mai mica) doar pentru 2 – 3 zile pe saptamana?
Trompetele rusesti ar raspunde: Rusia!!! Rusia!!! Rusia!!!”, scrie ministrul pe Facebook.
El aminteste ca termocentrala de la Mintia nu are autorizatie de mediu si exista un proces la CJUE pentru faptul ca a fost tinuta deschisa pana in 2021.
”De aceea am decis sa investim intr-o noua centrala care va produce energie electrica folosind gaz romanesc. Acest cantec fals intens promovat in spatiul public ne arata oare ca trompetele rusesti sunt deranjate ca am inceput sa scoatem gazele din Marea Neagra si vom avea suficient gaz romanesc, inclusiv pentru producerea de energie electrica, si astfel nu vom importa de la rusi? Da, ne bazam pe resursele romanesti”, afirma Popescu.
El intreaba daca sunt oare disperate trompetele rusesti ca Romania construieste cu partenerii strategici americani, canadieni si francezi reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda si cu americanii SMR-uri.
”Daca e sa raspund: eu spun clar si raspicat ca sunt foarte deranjate! Insa indiferent de zgomotul pe care il fac nu pot pune piedici. Romania va fi independenta energetic. Mergem inainte, investim strategic, iar tara noastra va avea independenta si securitate energetica. Indiferent de cat de tare vor falsa trompetele rusesti! Ca sa fie foarte clar: in urmatorii ani Romania va produce energie electrica pe baza de carbune la capacitate maxima, pentru a trece peste aceasta criza. Nu se inchide nimic din ceea ce functioneaza. Dar nu vom inlocui importul de gaze rusesti cu importul de carbune rusesc!”, a mai spus ministrul.
El a postat o imagine cu George Simion dar si PSD-istul Mihai Tudose l-a atacat recent pe acelasi subiect.
”Titular la Energie de prea multa vreme, avand in vedere bilantul catastrofal, cu impact pe termen lung pentru economie si viata romanilor, Virgil Popescu tocmai a ajuns in punctul culminant al carierei sale guvernamentale. A gasit solutia crizei energetice pe care el insusi a mosit-o de zor!
Pentru ca e bine de stiut ca noi ajungeam in criza energetica cu sau fara razboi in vecinatate, din cauza inchiderii de capacitati de productie, a cresterii dependentei de importuri si a blocarii exploatarii resurselor proprii. Pe scurt, cand spunem criza energetica in Romania, spunem Virgil Popescu.
Iata, insa, ca ambitiosul demolator al sistemului energetic national vrea sa fie nu doar cauza problemei, ci si solutia: ”Sa incercam sa stingem un bec, daca nu mai stam in acea camera, sa incercam sa dam cu un grad sau doua mai putin caloriferul sau centrala pe perioada de iarna”. Asta e solutia ministrului Energiei!”, a scris Tudose pe Facebook.
Mihai Tudose l-a criticat pe Popescu pentru ca ar dori inchiderea termocentralelor pe carbune.
”Nimic despre termocentralele pe carbune, pe care vrea sa le inchida, tinand-o langa cu decarbonizarea, desi tendinta europeana s-a inversat in noul context, nimic despre renegocierea capitolului pe Energie din PNRR, desi Comisia Europeana e de acord, nimic despre accelerarea lucrarilor la centrala de la Iernut, desi se anunta o iarna crunta din punct de vedere energetic. Nimic din ceea ce ar trebui sa propuna un ministru! Ci Virgil Popescu pur si simplu ne stinge lumina si ne taie caldura. De la Ceausescu incoace n-a mai incercat nimeni sa taie coada pisicii cu atata brutalitate…
Ma intreb cum stam cu productia de ceara, daca tot ne intoarcem la lumanare. Ca asta e singura solutie gasita de ministrul care spune ca nu se teme de remaniere, ci numai de Dumnezeu.
Domnul cu mila, in cazul asta!”, a mai scris Mihai Tudose.
Premierul PSD Marcel Ciolacu si delegatia de ministri PSD care se afla in vizita la…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a remarcat ironic ca PSD accepta, ”de la o vreme incoace”,…
Veen Bosch & Keuning (VBK), cea mai mare editura din Tarile de Jos, achizitionata de…
Tatal unei eleve din Franta, a carui relatare despre utilizarea caricaturii profetului Mahomed la o…
Ministrul Constructiilor din Serbia, Goran Vesic, si-a anuntat luni demisia, la trei zile dupa prabusirea…
Inca 2.500 de soldati au sosit luni in estul Spaniei, greu lovit de inundatii, pentru…