Ministrul Familiei, Natalia Intotero, anunta ca mamele minore vor primi lunar 700 de lei daca merg la scoala, iar copiii lor vor avea prioritate la inscrierea la cresa

news

Natalia Intotero, mame minore, scoala, cresa, prioritate, 700 de lei

Ministrul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, la Targu Jiu, la o dezbatere privind abandonul scolar organizata de CONAF, ca mamele minore beneficiaza de o bursa 700 de lei daca merg la scoala, iar copii acestora au prioritate pentru locuri la cresa. Ministrul a mentionat ca prin acordarea bursei se incearca si prevenirea separarii mamei de copil, anunta Agerpres.

„La Parlament, primul eveniment mi-l aduc aminte cu mare emotii a fost acel al lansarii campaniei ‘Clasa M. Clasa Mamelor Minore’, cand am convins foarte multi colegi parlamentari, pe care ii salut si le multumesc ca sunt astazi aici prezenti, sa vina cu un punct de vedere si un semnal de alarma care sa fie transmis apoi in fiecare judet. Cristina (Chiriac, presedinta CONAF n.r.) , alaturi de doamne extraordinare, au dus apoi acest mesaj in intreaga tara. Si da, mamele minore beneficiaza de acea bursa de 700 lei pornind de la acea campanie. Si sa stiti ca nu este o forma de incurajare. sa crestem cumva numarul mamelor minore, pentru ca am auzit si acest aspect, chiar din partea liceenilor ‘sunt unele colege care au spus ca o sa incerce sa fie mame pentru ca primesc bursa’. Nu, vor primi bursa doar cele care vor merge la scoala. De ce? Incercam sa prevenim separarea copilului de mama. Incercam sa le ajutam pe aceste minore care au ajuns in aceasta situatie si care trebuie de acum sa-si ia viata in piept, in maini, nu doar viata lor, ci si viata copilului pe care sau copiilor, poate sunt si cazuri de gemeni, pe care ele le-au i-au adus pe lume. Deci aceasta bursa se primeste numai in situatia in care ele participa la scoala si da, au si prioritate copiii acestora pentru locuri la cresa si la gradinita”, a precizat ministrul.

Natalia Intotero a adaugat ca tinerii pot accesa programe de sprijin si dupa implinirea varstei de 18 ani in cazul in care aleg sa si continue studiile sau sa se angajeze.

„Si apoi, mai departe toate celelalte programe de sprijin, si anume dupa implinirea varstei de 18 ani – si acesta a fost inca un motiv pentru care noi am demarat in urma cu aproximativ o luna o campanie la nivel de minister, campania se numeste 17 plus si mame minore, incercand sa discutam cu toti minorii institutionalizati in momentul in care au implinita varsta de 17 ani, sa stie ca o data cu implinirea varstei de 18 ani ei pot sa acceseze niste drepturi. In acest an ei au posibilitatea sa se gandeasca ce acceseaza, sa-si continue studiile superioare si vor primi in fiecare luna peste 2.800 lei si posibilitatea sa ramana cazati in locatiile unde sunt acum sau sa primeasca la implinirea varstei de 18 ani o suma de 9.000 lei, posibilitatea de a munci in doua locuri oferite de Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca, prin implicarea societatilor comerciale, inclusiv CONAF, cu locuri de munca pe ceea ce ei cunosc pana acum si s-au pregatit si de asemenea si aducerea la cunostinta mamelor minore a acestor forme de sprijin si spun ca este nevoie de informare, pentru ca repetitia este mama invataturii”, a explicat ministrul.

Ministrul Natalia Intotero a punctat ca pentru reducerea abandonului scolar, sprijinirea tinerilor si a familiilor sunt in derulare mai multe programe

„Si in cadrul ministerului avem multe programe de de sustinere a reducerii abandonului scolar, incepand de la programe de sustinere a familiilor, cardul familiilor numeroase, programele de creditare, Family Student Invest, acele centre de zi, peste 150 de centre unde familiile vulnerabile au posibilitatea sa-si duca copiii dupa finalizarea cursurilor de invatamant, sa faca ore remediale, masa calda, discutii cu psihologi”, a aratat Intotero..

Confederatia Nationala pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a organizat vineri, la Targu Jiu, prima dezbatere din cea de-a doua serie a programului national pentru reducerea abandonului scolar „Pactul Pentru Tineri”, in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, UNICEF, cu sustinerea unor sponsori si parteneri media.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: