Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a sosit la Kiev, in cea de-a saptea vizita pe care a efectuat-o de la inceputul invaziei Rusiei, relateaza Evropeiska Pravda.
Ministrul a sosit marti dimineata, intr-o vizita care nu a fost anuntata din motive de securitate.
Baerbock a facut apel la consolidarea sprijinului international pentru Ucraina in domeniul apararii antiaeriene.
„Pentru a proteja Ucraina de grindina ruseasca de rachete si drone, aceasta are nevoie urgenta de mai multa aparare antiaeriana”, a declarat ea la inceputul celei de-a saptea vizite de solidaritate in Ucraina de la inceputul agresiunii rusesti, in februarie 2022.
„Trebuie sa ne unim fortele acum pentru ca Ucraina sa poata supravietui (…) si pentru ca trupele lui Putin sa nu ajunga in curand in apropierea propriilor noastre frontiere”, s-a adresat Baerbock partenerilor internationali.
Initiativa globala de consolidare a apararii antiaeriene, pe care a lansat-o impreuna cu ministrul Apararii, Boris Pistorius, a strans aproape un miliard de euro pentru a oferi sprijin suplimentar fortelor de aparare antiaeriana ucrainene, a precizat ministrul.
„Si lucram din greu pentru a face aceasta suma si mai mare”, a adaugat ea.
La cea de-a 22-a reuniune a Grupului de contact pentru apararea Ucrainei (formatul „Ramstein”), care a avut loc la 20 mai, mai multe state si-au exprimat sprijinul pentru initiativa Germaniei de a gasi echipamente de aparare antiaeriana pentru Kiev.
Reamintim ca, la 17 aprilie, guvernul german a lansat o initiativa pentru a gasi mijloace suplimentare de aparare antiaeriana care pot fi transferate Ucrainei. Ulterior, Berlinul a anuntat ca discuta finantarea initiativei cu Danemarca si Olanda.
In aprilie, Belgia a anuntat, de asemenea, alocarea a 200 de milioane de euro pentru initiativa germana, iar in mai, Canada a promis ca va oferi peste 55 de milioane de dolari.
Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…
Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…
Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…
Intr-un extras dintr-o carte de interviuri, liderul Bisericii Catolice, papa Francisc, afirma ca, potrivit „unor…
Coreea de Nord ar putea desfasura pana la 100 000 de soldati pentru a ajuta…
In fiecare sezon rece, facturile la energie cresc, iar acest lucru pune presiune pe bugetul…