politica

Ministrul Justitiei, reactie foarte dura dupa decizia CCR: „CCR inchide usa procurorilor mai tineri, bine pregatiti profesional. Lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii tinde sa devina neconstitutionala”

Ministrul Justitiei, Stelian Ion, sustine ca, prin decizia data miercuri, Curtea Constitutionala a Romaniei a dat ”o lovitura” luptei impotriva coruptiei si a criminalitatii organizate, netinand cont de opinia celor care „stiu cel mai bine care este situatia in parchete”.

CCR a admis, miercuri, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in legatura cu modificarile privind transferul magistratilor si reducerea vechimii procurorilor de la DNA si DIICOT, sustinand ca vechimea necesara pentru accederea la una dintre cele doua directii trebuie sa fie cel putin aceeasi ca la Parchetul General.

„Curtea Constitutionala a mai dat astazi o lovitura DNA si DIICOT, adica luptei impotriva coruptiei si a criminalitatii organizate. CCR nu a tinut cont de opinia celor care stiu cel mai bine care este situatia in parchete si a ignorat argumentele DNA si DIICOT, sustinute, de asemenea, de mai multe asociatii ale magistratilor si de Sectia de procurori a CSM”, a scris Stelian Ion, pe Facebook.

Potrivit acestuia, pe fondul deficitului de personal deja existent din DNA si DIICOT, decizia CCR „inchide usa” pentru procurorii mai tineri, bine pregatiti profesional, dar care nu indeplinesc cerinta de 10 ani vechime, „impusa de ministrul PSD Florin Iordache”.

„A repara ceea ce a stricat PSD si a dus la blocaje in activitatea parchetelor este neconstitutional. A face reforma in justitie si a le asigura unitatilor de parchet conditiile si personal pentru a-si desfasura activitatea in mod optim devine neconstitutional. Lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii tinde sa devina neconstitutionala, prin decizia unor judecatori care nu s-au desprins de politicienii care i-au numit la CCR”, a adaugat ministrul Justitiei.

El a subliniat ca activitatea procurorilor care lucreaza in prezent la DNA si DIICOT nu trebuie afectata, iar Ministerul Justitiei analizeaza solutiile pentru ca, pe viitor, aceste structuri care ancheteaza faptele de coruptie si criminalitatea organizata sa fie intarite.

Stelian Ion a anuntat ca, dupa motivarea deciziei CCR, Ministerul Justitiei va propune modificarea legislatiei astfel incat aceste unitati de parchet si sistemul de justitie in general sa functioneze in mod optim. „Legile justitiei aflate in lucru la Ministerul Justitiei vor oferi solutiile ca lupta anticoruptie sa continue si garantiile de independenta pentru judecatori si procurori”, a declarat ministrul.

El a pledat pentru o reforma a Curtii Constitutionale. „CCR are nevoie de o reforma reala si de judecatori cu viziune europeana si cu respect pentru functionarea statului de drept. Vom repara ce a stricat PSD, oricate piedici ni se pun”, a mai sustinut Stelian Ion.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Disperare in PSD? Ciolacu devine tot mai populist: „O sa va raspund cat se poate de sincer, mai ales ca vin de la Biserica”

Premierul Marcel Ciolacu a lansat luni mai multe mesaje populiste in contextul campaniei electorale pentru…

22 de minute ago

„Salut sincer, cald si camaraderesc” intre Putin si reprezentanta lui Kim Jong Un. Si-au strans mainile timp de un minut VIDEO

Presedintele rus Vladimir Putin s-a intalnit luni la Kremlin cu ministrul de Externe al Coreei…

7 minute ago

Razboi intre vecini in Ilfov. Un barbat i-a montat vecinului o teava de gaze chiar la intrarea in curte si i-a sudat noua poarta

Conflict halucinant intre doi vecini din Ilfov. Un barbat certat cu vecinul i-a montat acestuia…

19 minute ago

Ministrul Caciu confirma planul PSD de a sparge PNL: „Hai cu Bolojan. Bolojan si o echipa de oameni ‘smart’ din PNL sa fie partenerii PSD in viitoarea guvernare”

Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Adrian Caciu, a confirmat luni seara planul PSD de a…

O oră ago

Cauza ploilor catastrofale din Spania, anuntata de oamenii de stiinta: „Tinde sa devina noua normalitate”

Potrivit unei analize rapide, dar partiale, efectuate joi de World Weather Attribution, un grup international…

3 ore ago

„Schimb de focuri”. Armata ucraineana a intrat pentru prima oara in lupte directe cu trupe nord-coreene, pe frontul din Kursk

Pentru prima data, armata ucraineana s-a angajat in lupte directe cu trupele Nordului pe front,…

7 ore ago