Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a declarat joi ca in prezent Romania se afla in stare de alerta epidemiologica in contextul cresterii numarului de infectii respiratorii si a cazurilor de gripa confirmate clinic, precizand ca nu declara epidemie, intrucat ar presupune revenirea la „anumite restrictii”, cum au fost cele din perioada pandemiei cu noul coronavirus.
Intrebat, intr-o conferinta de presa, daca Romania se afla in stare de alerta epidemiologica, Rafila a raspuns: „Da, asa o sa o intitulam, pentru ca asa este formulata. Instructiunea se va referi la o stare de alerta epidemica”.
Ministrul a afirmat ca saptamana 26 decembrie – 1 ianuarie este a treia saptamana „epidemica”.
„Este a treia saptamana epidemica. Ca sa oficializam aceasta situatie, o sa declaram o stare, o sa emit o instructiune. Legea 95 imi permite acest lucru (…) Conform prevederilor Legii 95, exista o stare de alerta epidemica, pentru ca declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru ne-ar pune intr-o situatie in care…
Exista o lege adoptata in timpul pandemiei, Legea 136, iar aceasta lege genereaza automat, prin emiterea unui ordin de ministru, anumite restrictii. (…) Ati vazut ca abordarea noastra a fost una care sa vina in sprijinul desfasurarii normale a activitatii economice si sociale, sa mentinem scolile deschise, nu sa introducem iar chestiuni legate de carantina, de izolare, pentru ca emiterea unui ordin de ministru ar fi generat o astfel de situatie.
Atunci, prefer sa adoptam, pentru ca nu este o situatie dramatica, este o situatie – daca vreti – fara precedent in aceasta perioada. Ati vazut ca in alte perioade, de exemplu, in urma cu 5 ani sau 10 ani, in luna februarie, aveam mai multe cazuri de viroze respiratorii. Am ajuns si la 170.000 de cazuri de viroze respiratorii pe saptamana. Ea este mai devreme decat in alte perioade”, a explicat Rafila, citat de Agerpres.
El a spus ca prefera emiterea de recomandari in loc de restrictii.
„Eu sunt un om echilibrat si incerc sa gasesc cele mai bune solutii pentru protejarea sanatatii publice, dar nu vreau sa ne reintoarcem in niciun fel la alte discutii legate de carantina si izolare pe care ar trebui sa le ia autoritatile in cazul in care Ministerul Sanatatii emite un astfel de ordin. Prefer recomandari decat restrictii”, a sustinut ministrul Sanatatii.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…