„Mint populatia cu nerusinare”. Rebengiuc si zeci de alti actori celebri, protest in fata TNB. Mii de oameni sunt din nou in strada in Bucuresti, Sibiu, Cluj si Iasi – Video
Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Mihai Calin, Marius Manole si zeci de alti actori celebri au protestat, duminica seara, in fata Teatrului National din Bucuresti pentru a sustine magistratii. Actorii sunt nemultumiti si de „mintirea populatiei cu nerusinare”.
„Nu cred ca linistea muta este ceea ce trebuie sa se intample acum in Romania”, a spus Mihai Calin. El a spus ca este posibil ca si actorii sa intre in greva. „Haideti sa ne luam tara inapoi, oameni buni! Ca in curand n-o sa mai putem”, a spus si Marius Manole.
Si in Piata Victoriei sunt peste o mie de protestatari. Acestia scandeaza „Magistrati, rezistati!”, „Cinste lor, cinste magistratilor!” si „Abrogati si-apoi plecati!”. Protestatarii urmeaza sa plece in mars spre Ministerul de Justitie.
UPDATE Peste 2.000 de manifestanti sunt in mars spre Ministerul de Justitie
Si la Sibiu au iesit din nou in strada sute de protestatari. „Repetenti si infractori, nu va vrem conducatori”, au scandat acestia in fata sediului PSD.