Mircea Badea si Antena 3, pusi la plata dupa ce au pierdut inca un proces de calomnie. Judecatorul i-a explicat lui Badea ce inseamna „pamflet” cu adevarat
Realizatorul TV Mircea Badea si postul Antena 3 trebuie sa plateasca daune morale in valoare de 25.000 de lei scriitorului Florin Toma. Badea l-a jignit dur pe scriitor, intr-o maniera care a depasit sfera pamfletului, scrie ziare.com.
Decizia prin care Mircea Badea si postul Antena 3 au fost obligati la plata daunelor morale a fost data la sfarsitul anului trecut de Judecatoria Sectorului 1 dupa un an de procese. Postul Antena 3 a contestat decizia cu apel la Tribunalul Bucuresti, potrivit portalului instantelor.
Totul a inceput pe 1 februarie 2016, atunci cand Mircea Badea l-a jignit pe scriitorul Florin Toma in emisiunea „In gura presei”. Potrivit cererii de chemare in judecata, scriitorul a reclamat ca realizatorul TV a avut mai multe formulari batjocoritoare si insultatoare la adresa sa.
Expresiile folosite au fost „…morsa incompetenta…, burdihan mare…opera de trei parale, la propriu…ochii inecati in osanza…Toma slutu’ si uratu’… Toma grosu’ si artagosu’…il sterge la fund cu limba de matase…cand scrii harnelile alea de le scrii…netalentat si prost…”. Alte aprecieri au vizat denigrarea operei lui Florin Toma, calitatea sa de scriitor, finalmente fiind exprimate gesturi cu conotatie sexuala.
„Adevaratul scop al emisiunii a fost de denigrare, de efectuare a unui atac la persoana si lezarea imaginii”, s-a plans scritorul. Cererea lui Florin Toma adresata postului Antena 3 de a primi scuze si de a beneficia de un drept la replica a fost respinsa.
Mircea Badea si Antena 3 s-au aparat in instanta si au sustinut ca „In gura presei” este o emisiune de tip pamflet.
Instanta a respins aceste afirmatii. „Instanta, in pofida apararilor formulate de catre parati, constata ca din probatoriul administrat in cauza rezulta existenta unei faptei ilicite, constand in formularea unor afirmatii care au depasit nivelul unui simplu pamflet”, arata Judecatoria Sectorului 1.
Magistratul a plecat de la definitia pamfletului din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane – „Specie literara (in versuri sau in proza) cu caracter satiric, in care scriitorul infiereaza anumite tare morale, conceptii politice, aspecte negative ale realitatii sociale, trasaturi de caracter ale unei persoane etc.”
Instanta a apreciat ca afirmatiile facute de Mircea Badea au depasit sfera pamfletului, ca specie literara cu caracter satiric, „intrucat afirmatiile expuse in cadrul emisiunii nu s-au limitat la trasaturile de caracter ale reclamantului, ci au vizat si aspectul sau fizic, de natura sa ii imprime o stare de inferioritate acestuia in raport cu alte persoane”.
„In acelasi timp, au fost exprimate o serie de apelative -morsa incompetenta, netalentat si prost- fara a fi expuse si motive obiective care stau la baza acestor opinii. Nu a fost cazul exprimarii unor judecati de valoare intrucat acestea vizeaza in mod uzual calitatile profesionale, morale si personale ale individului si nu aspectul sau fizic”, a motivat Judecatoria Sectorului 1.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.