Mircea Fechet, ministrul Mediului: „Puse unul langa altul, PET-urile colectate de romani ar putea inconjura Pamantul de cinci ori”

news

ministrul Mediului, PET-uri, reciclate, romani, un miliard

Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, a anuntat luni ca un miliard de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garantie Returnare. Sistemul este cel mai bun exemplu de sustenabilitate si inovatie din ultimii 30 de ani din Romania, a fost concluzia ministrului, citat de Mediafax.

„Un miliard de ambalaje colectate prin Sistemul de Garantie Returnare! SGR este cel mai bun exemplu de sustenabilitate si inovatie din ultimii 30 de ani, in materia economiei circulare din Romania. Vorbim de PET-uri, sticla sau doze de aluminiu. Cea mai mare pondere o au PET-urile care, plasate in linie, ar putea inconjura Pamantul de cinci ori. Pentru prima data dupa revolutie, marii procesatori de PET nu mai importa acest material, intrucat SGR-ul furnizeaza suficienta materie prima”, a explicat Fechet.

„Tinta pentru anul acesta este 3,2 miliarde de ambalaje si sunt optimist deoarece raspunsul romanilor este uimitor. Sunt recunoscator si mandru pentru determinarea si efortul vostru al tuturor. Impreuna, facem o diferenta reala. Drumul nostru spre un viitor mai verde continua cu sprijinul si cooperarea fiecarui cetatean in parte. Vreau sa multumesc romanilor si tuturor partenerilor nostri – retaileri, producatori, autoritati, furnizori – pentru sprijinul acordat! Ma bucur ca fac parte din aceasta calatorie transformatoare pentru tara noastra”, a precizat ministrul Mediului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: