news

Mircea Sandu, achitat definitiv pentru luare de mita. Insa DIICOT l-a trimis in judecata intr-un alt dosar, este acuzat de constituirea unui grup infractional organizat

Mircea Sandu, fost presedinte al Federatiei Romane de Fotbal (FRF), si sotia sa, Elisabeta, au fost achitati definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucuresti, intr-un dosar in care este acuzat de DNA ca ar fi primit o mita de 724.000 lei de la reprezentantii unei case de avocatura.

„In baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedura penala respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de casatie si Justitie – DNA impotriva sentintei penale nr. 1168 din data de 08.10.2020 pronuntate de Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala, in dosarul nr. 17005/3/2019. In baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de catre stat in apel raman in sarcina acestuia. Definitiva”, se arata in minuta deciziei.

In acelasi dosar, sotia lui Mircea Sandu, Elisabeta Sandu, a fost achitata pentru complicitate la luare de mita.

Pe 8 octombrie anul trecut, Mircea Sandu si sotia sa au fost achitati in prima instanta de Tribunalul Bucuresti, decizia fiind contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

Mircea Sandu si sotia sa au fost trimisi in judecata de DNA in iunie 2019, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, respectiv complicitate la luare de mita.

„La data de 2 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, in calitate de presedinte al Federatiei Romane de Fotbal, beneficiind de ajutorul sotiei sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mita suma de 724.000 lei de la doua persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societati de avocatura. Banii respectivi au fost primiti de inculpat pentru ca Federatia Romana de Fotbal sa incheie cu societatea de avocatura doua contracte de asistenta juridica, aspect materializat prin semnarea celor doua documente la data de 20 octombrie 2009”, sustin procurorii, citati de Agerpres.

Conform DNA, societatea de avocatura a obtinut de la FRF, in cursul anului 2011, suma de 11.705.626 de lei in baza celor doua contracte.

Recent, Mircea Sandu a fost trimis in judecata de DIICOT intr-un alt dosar, pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, delapidare si spalare de bani, in legatura cu un contract privind constructia unui centru de fotbal in Buftea, prejudiciul fiind de 3,8 milioane lei. In acelasi dosar, a fost trimis in judecata si ginerele lui Mircea Sandu, Ziv-Asher Tetelman.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: mircea sandu

Recent Posts

Jurnalist de investigatii: „Chiar se fac toti ca nu vad? Atat de mare a ajuns cenzura incat sa le fie frica? TV-urile tac de ani de zile”

Cristian Andrei, jurnalistul care in ultimii ani a documentat indeaproape modul in care partidele politice…

O oră ago

Veste proasta pentru Moscova, Austria a scapat de dependenta de gazul rusesc. Pana acum, 80% din necesarul de gaze provenea din Rusia

Potrivit autoritatii de reglementare E-Control, Austria nu mai este dependenta de furnizarea de gaze din…

7 minute ago

Viktor Orban: „UE ar trebui sa revizuiasca sanctiunile impotriva Rusiei, deoarece acestea mentin preturile ridicate la energie”

Uniunea Europeana ar trebui sa revizuiasca sanctiunile impotriva Rusiei, deoarece acestea mentin preturile ridicate la…

2 ore ago

Ultimele dorinte bizare ale lui Silviu Prigoana: a cerut sa fie inhumat noaptea, iar sicriul sa-i fie dus la o casa, o biserica si inca intr-un loc, tinut secret de familie

Controversat in viata, afaceristul Silviu Prigoana declanseaza controverse chiar si dupa moartea lui. El nu…

2 ore ago