Un prim esalon de armament greu din SUA – tancuri, tunuri autopropulsate si transportoare de lupta – a ajuns duminica in Estonia. Aceste echipamente ii vor dota pe militarii americani din cadrul NATO, care stationeaza prin rotatie continua pe teritoriul tarilor baltice. Autoritatile de la Tallinn atribuie aceasta necesitate de consolidare militara „comportamentului agresiv si imprevizibil al Rusiei”, potrivit agentiilor de presa Interfax si RIA Novosti, care au citat duminica publicatia locala Valgamaalane.
La sfarsitul lunii septembrie, 12 avioane de atac la sol A-10 au fost desfasurate la baza aeriana Amari din Estonia.
‘Garnitura contine in total 40 de echipamente militare, intre care patru tancuri M1A2 Abrams, zece vehicule de lupta pentru infanterie de tip Bradley si trei dispozitive de artilerie autopropulsata Paladin’, inventariaza agentia de presa RIA Novosti, indicand ca echipamentele au sosit in orasul eston Valga, de unde vor fi transportate pana luni la baza militara Tapa.
Tancurile si tunurile sunt destinate soldatilor din Divizia 3 de infanterie a SUA, care vor inlocui militari americani in cadrul procesului de rotatie a trupelor, preconizat sa aiba loc pana la 3 noiembrie.
Alte doua vehicule blindate de deminare si tehnica de sprijin sunt asteptate sa soseasca in Estonia saptamana viitoare.
Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al presedintelui rus Vladimir Putin, declarase anterior — intr-un comentariu cu privire la intarirea fortelor NATO in tarile baltice si in Europa de Rasarit — ca Alianta Nord-Atlantica isi justifica actiunile pretextand amenintari imaginare care ar veni dinspre Rusia.
Orice planuri de a aduce infrastructura militara a Aliantei Nord-Atlantice mai aproape de granitele Federatiei Ruse vor atrage o reactie de represalii din partea Moscovei, a tinut sa sublinieze Peskov.
Estonia isi anuntase in august intentia de a se izola printr-un gard de Rusia ‘agresiva’.
Astfel, potrivit presei locale, aproximativ doua treimi din frontiera terestra cu Federatia Rusa vor fi echipate cu un gard inalt de 2,5 metri.
Sarma ghimpata va fi instalata in partea superioara a acestui gard, care se va intinde pe o lungime de 108 km. Lucrarile de consolidare tehnica a frontierei dintre Estonia si Rusia sunt preconizate sa inceapa in 2018, iar costurile acestui proiect se ridica la 71 de milioane de euro.
Dupa agravarea situatiei din Ucraina, tarile baltice si-au exprimat in repetate randuri temerile fata de o eventuala amenintare rusa, in timp ce inalti oficiali occidentali au avertizat ca Rusia ar putea pregati un atac in regiune, potrivit portalului newsru.com.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a confirmat recent ca exista o intelegere intre actuala…
Peste 10.000 de persoane au fost identificate in cadrul unei anchete privind o vasta retea…
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, sambata, ca Kievul ar dori sa puna capat razboiului…
Franta se confrunta cu o crestere alarmanta a violentei legate de droguri, de la crime…
Un avion Boeing 737-800 Max al Southwest Airlines, cu pasageri la bord, a fost lovit…
Presedintele comisiei electorale din Georgia a fost stropit cu vopsea in timp ce organismul a…