Mitul „Romania, granarul Europei”: „N-am fost niciodata si nici nu puteam sa fim baza prioritara de aprovizionare a Europei“. Abia dupa intrarea in UE tara noastra a devenit un exportator de talie mondiala
Intrebare: a fost vreodata Romania „granarul Europei“? Raspuns: da. Dupa aderarea la Uniunea Europeana.
Unul dintre cele mai solide si mai vechi mituri de natura sa gadile constiinta nationala a romanilor este cel al unei perioade „de aur“ cand tara noastra era „granarul Europei“. Legenda a strabatut vremuri, generatii si regimuri, facandu-i pe romani sa bombeze pieptul de mandrie la gandul unui trecut glorios si sa se infurie pe prezentul decadent.
Numai ca aceasta poveste atat de frumoasa are o problema: este falsa. Cei mai reputati economisti si istorici ai Romaniei care au luat la bani marunti datele au fost unanimi in a concluziona ca tara noastra nu a fost granarul Europei nici inainte de Primul Razboi Mondial, nici in perioada interbelica si cu atat mai putin in timpul comunismului. Ba, mai mult decat atat: ca o culme a afrontului adus tuturor nostalgicilor dupa un ipotetic trecut maret, datele statistice arata fara putinta de tagada ca Romania a devenit, cu adevarat, un jucator de talie mondiala pe piata cerealelor abia dupa aderarea la Uniunea Europeana, in 2007.
Ca toate miturile care bantuie imaginarul colectiv al poporului roman, si cel privind gloriosul statut de „granar al Europei“ are geometrie variabila. Cei care propaga aceasta idee o invaluie intr-o ambiguitate confortabila. In varianta initiala, mitul viza perioada antebelica – pana la 1915. Ulterior, pe masura ce s-au asternut noi si noi generatii, aceasta era glorioasa s-a extins si asupra perioadei interbelice, despre care unii romani si azi cred ca a fost cea mai buna din istorie. In sfarsit, in ultimii ani, nostalgicii epocii comuniste au inclus si intervalul 1945-1989 in poveste.
Prin urmare, aktual24.ro va propune o trecere in revista metodica, bazata pe cifre statistice si pe concluzii trase dupa ani de studii de unii dintre cei mai reputati economisti pe care ii are Romania. Pentru a fi mai clar totul, textul care urmeaza va fi structurat in 3 capitole: 1860-1915 (perioada antebelica), 1920-1939 (perioada interbelica), 1945-1989 (perioada comunista).
Perioada antebelica. Romania, granarul Europei? Fals. Recordul a fost atins in 1911, cu exporturi de 3,9 milioane tone de cereale – adica aproximativ 13% din totalul la nivel european
Inceputurile productiei semnificative de cereale in tarile romane trebuie cautate dupa unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, din ianuarie 1859. Desi avem consemnate date inca de la inceputul Secolului al XIX-lea, iar o perioada lunga de timp s-a crezut ca dupa Tratatul de pace ruso-turc de la Adrianopole, din 1829, productia a cunoscut un salt, laolalta cu exporturile catre Occident, datele nu au confirmat aceasta varianta.
Prin tratatul de la 1829, stansoarea otomana asupra celor doua principate a slabit, iar destui economisti au conchis, plecand de la premisa (falsa) ca romanii produceau foarte mult, ca acesta a fost momentul in care exporturile au luat avant.
Economistul britanic John Lampe, foarte bine documentat pe aceasta tema, spune insa altceva: „Accesul eratic, in general limitat, al granelor romanesti pe pietele vest-europene inainte de 1860 poate ajuta in explicarea cresterii lente a cultivarii cerealelor pe rezervele senioriale de pe domeniile boieresti. Cercetarile mai vechi au facut de regula presupunerea falsa ca ele au crescut rapid dupa 1830 si au citat ca dovada premisa in egala masura incorecta a unor infloritoare exporturi de cereale spre Marea Britanie si Franta. (…) Inainte de 1850, exporturile moldovenesti de cereale au continuat sa fie canalizare la Istanbul pentru consum sau sa fie reexportate spre Mediterana rasariteana, exceptand un an exceptional, 1847. (…) Desi cifrele exacte lipsesc pentru cei mai multi ani, achizitiile britanice probabil nu constituiau mai mult de 5% din exporturile moldovenesti de cereale inainte de 1852. Importurile franceze au depasit acest mic procentaj doar in 1843, cand penuria din Algeria a atras circa 10% la Marsilia”.
Productia si exportul de cereale al Romaniei pana la Primul Razboi Mondial
Economistul roman Paul Cernovodeanu a documentat separat aceasta perioada si a ajuns la aceeasi concluzie. Spre exemplu, pana in 1846 cantitatea de grane incarcata de corabiile englezesti la Galati si Braila a depasit intr-un singur an 10.000 de tone – o cantitate absolut insignifianta. Exporturile totale erau mai mari, dar cele ale Moldovei n-au depasit in aceasta perioada niciodata 100.000 de tone – majoritatea catre Istanbul.
Tara Romaneasca producea mai mult decat Moldova, dar in niciun caz nu se putea spune ca ar fi insemnat ceva in comertul european cu grane. In 1846, de exemplu, scrie profesorul Bogdan Murgescu in cartea „Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)“, muntenii au exportat cantitatea de 61.700 de tone prin Braila, pe 651 de corabii – majoritatea otomane si grecesti.
Lucrurile s-au schimbat rapid dupa Razboiul Crimeei (1853-1856) si, mai ales, dupa Unirea din 1859. „(…) sa mentionam ca in 1861 Principatele Unite au exportat un total de circa 533.000 de tone cereale, iar in anii 1862-1866 media exporturilor a fost deja de 674.000 de tone (pe an – n. red.), ca pragul de un milion de tone a fost depasit in 1871, pragul de doua milioane de tone in 1893, ca exporturile cele mai mari de dinainte de Primul Razboi Mondial au fost realizate in 1911, cu aproape 3,9 milioane de tone, si media anilor 1911-1913 a fost de 3,15 milioane de tone“, scrie profesorul Murgescu in lucrarea sus-amintita.
Ce insemnau, de fapt, aceste cantitati la nivel european? Profesorul Bogdan Murgescu prezinta cifrele: „(…) Exporturile romanesti de cereale au reprezentat sub 10% din importurile europene in anii 1854-1858, circa 10,3% in 1871-1875, 12,8% in 1891-1895 si 12,7% in 1911-1913“. Unul dintre cei mai importanti economisti romani, Victor Axenciuc, conchide, dupa trecerea in revista a cifrelor: „(…) Romania nu a putut si nu putea sa fie o baza prioritara de aprovizionare cu cereale a Europei, sau, cum a circulat legenda, granarul Europei”.
La acest verdict merita adaugate cateva note extrem de importante, care arata ca, de fapt, lucrurile au stat foarte prost pentru Romania in perioada interbelica tocmai la acest capitol cu care romanii se mandresc (dupa cum s-a putut citi mai sus, neintemeiat).
Cresterea productiei in Romania anilor 1800 s-a facut prin marirea suprafetelor, nu prin imbunatatirea randamentului. Taranii nu erau deloc interesati de export, iar lipsa mijloacelor tehnice facea ca recoltele sa depinda de vreme
O prima observatie ar fi ca exporturile Romaniei depindeau foarte mult de capriciile vremii, dar si de mijloacele extrem de precare de exploatare a pamantului si, de asemenea, de lipsa de interes a taranilor care lucrau, de fapt, terenurile marilor boieri. Randamentul la hectar era printre cele mai scazute din Europa si asa avea sa ramana inca 150 de ani, pana dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, in 2007.
„Pentru majoritatea producatorilor directi, exportul era o realitate indepartata, iar asigurarea consumului propriu prioritara, urmata de nevoia acoperirii obligatiilor catre stapanul de mosie si catre stat. Preocuparea pentru autoconsum si sporul demografic au avut deci un rol important in cresterea productiei cerealiere. Populatia teritoriilor care au intrat in componenta Vechiului Regat a crescut de la ceva mai mult de 2 milioane in 1800 la peste 2,5 milioane de locuitori in 1830, circa 3,9 milioane de locuitori in 1860 si circa 7,7 milioane de locuitori in 1915. Daca ne vom raporta numai la perioada 1830-1914, atunci avem o crestere de circa 3 ori a populatiei si de circa 10 ori a productiei cerealiere. In mod evident, sporul demografic si cererea de export s-au potentat reciproc in a determina profilul cerealier al economiei romanesti din Secolul al XIX-lea“, spune profesorul Murgescu.
Cresterea productiei s-a facut insa extensiv, prin alocarea a tot mai multe terenuri semanaturilor, si nu intensiv, adica prin cresterea randamentului la hectar.
Romania a aparut pe harta exportatorilor de grau la sfarsitul Secolului al XIX-lea, cand preturile se prabusisera si alte tari cautau sa-si schimbe profilul agriculturii
A doua problema a „granarului Europei“ a fost ca Romania a intrat pe aceasta piata a cerealelor exact atunci cand altii se inghesuiau sa iasa. In a doua jumatate a anilor 1800, preturile la grane au cazut masiv. Sesizand schimbarea de situatie, multe tari s-au reorientat, grabindu-se sa investeasca in cresterea de animale si in productia de produse finite. Romania a mers insa inainte pe drumul pe care apucase, straduindu-se sa exporte cat mai mult pentru a compensa caderea preturilor. A fost o strategie necastigatoare.
Bogdan Murgescu: „(…) perioada cea mai profitabila pentru exporturile de cereale au fost anii 1846-1873. Dupa aceasta data, preturile de pe pietele occidentale au scazut dramatic, cazul extrem fiind Marea Britanie, principalul importator european, unde in 1891-1895 mai aveau doar 51% din nivelul mediu al anilor 1871-1875. Redresarea care a urmat dupa 1895 a fost doar partiala. (…) Or, in perioada de preturi ridicate, exporturile romanesti de cereale, desi au cunoscut o tendinta crescatoare, nu au depasit nivelul de un milion de tone anual. Acest prag a fost depasit abia in 1878, cand preturile incepusera deja sa scada. Romania a exportat cantitatile cele mai mari de cereale in conditiile unei conjuncturi relativ nefavorabile. Mai mult, in timp ce alte state au raspuns noilor conditii prin scaderea exporturilor de cereale si orientarea spre alte produse de export, Romania a continuat sa-si accentueze orientarea cerealiera si dupa 1873”.
Concluzia expertilor este ca acest export masiv de grane al Romaniei a contat doar pentru noi, dar intr-un sens negativ. Tara noastra s-a concentrat pe o carte pierzatoare. „In anii 1847-1859, cerealele au reprezentat 73% din exporturi, iar animalele si produsele animaliere (care erau mult mai rentabile – n. red.) au scazut sub 20%. (…) Desi la un moment dat au crescut si exporturile de lemn si cele de petrol si produse petroliere, cerealele au continuat sa dea peste doua treimi din valoarea exporturilor in aproape toti anii pana la inceputul Primului Razboi Mondial, ponderea ajungand insa uneori si la peste 80%“, arata profesorul Murgescu.
Acesta pune punct discutiei despre acest mit al „granarului Europei“ in perioada antebelica astfel:
„Ponderea relativ modesta a cerealelor romanesti in aprovizionarea Europei industrializate contrasteaza cu rolul lor crucial in exporturile romanesti si in general in functionarea economiei si societatii romanesti. Acest contrast reflecta insa caracterul periferic al integrarii Romaniei moderne in economia mondiala a Secolului al XIXI-lea”.
Cu alte cuvinte, ceea ce romanilor li s-a parut a fi o epoca extraordinara, de exporturi-record la cereale, din exterior s-a vazut ca fiind ceva nesemnificativ. Romania avea 80% din exporturile totale in grau, porumb si secara, dar acestea nu reprezentau aproape nimic in ponderea pietei europene de grane.
Perioada interbelica: o catastrofa. Romania a batut pasul pe loc timp de 20 de ani si a ramas tot mai mult in urma Europei
Perioada interbelica, a doua epoca despre care romanii cred azi ca a fost una a belsugului si a productiilor-record de grane, a fost in realitate una cu mult mai proasta chiar decat cea antebelica. Statisticile anilor 1919-1939 arata ca foarte rar s-a reusit depasirea productiei totale de cereale care se obtinuse in perioada 1911-1915. Timp de 20 de ani s-a batut, practic, pasul pe loc. Romania a incheiat perioada interbelica (anul 1939) cu o productie totala de 12,3 milioane tone de cereale, fata de media de 11,7 milioane tone pe an reusita in Vechiul Regat in perioada 1911-1915.
Productia de cereale a Romaniei interbelice
De fapt, situatia Romaniei a fost de-a dreptul dramatica in intervalul 1919-1939. Elegant in exprimare, profesorul Henry L. Roberts, „unul dintre cei mai buni cunoscatori ai economiei romanesti interbelice“, scrie despre „stagnare generala“ cand se refera la agricultura Romaniei. In realitate, a fost o catastrofa. Productia medie la hectar a scazut brutal in perioada interbelica la grau, porumb, orz, ovaz si fasole.
„Comparatiile internationale reliefeaza inca si mai bine adancirea ramanerii in urma a nivelului productivitatii agricole romanesti in perioada interbelica“, scrie Bogdan Murgescu, care publica si un tabel cu productia medie de grau la hectar in mai multe tari europene. Cu media de 1.030 kilograme grau/hectar in perioada cea mai buna, 1934-1938, Romania era de departe pe ultimul loc in topul tarilor producatoare de cereale. Tara noastra reusea sa devanseze cu putin Grecia si Portugalia, doua tari care, datorita climei si profilului lor, produc cu totul altceva in agricultura (masline, citrice etc). Vecinii nostri ne depaseau cu totii: Iugoslavia – 1.140 kg/hectar, Bulgaria – 1.250 kg/hectar, Ungaria – 1.400 kg/hectar, Polonia – 1.460 kg/hectar, Cehoslovacia – 1.710 kg/hectar.
Comparatia cu tarile vestice avansate arunca de-a dreptul in derizoriu „marele producator de cereale“ Romania. Danemarca avea un randament de 3.040 kg/hectar (de 3 ori mai mare), Marea Britanie – 2.310 kg/hectar, Germania – 2.200 kg/hectar, Franta – 1.560 kg/hectar, Italia – 1.440 kg/hectar, Austria – 1.670 kg/hectar.
Productia medie de grau la hectar pana la WW2
Explicatiile acestui colaps sunt multiple.
Una ar fi procesul de impropietarire a taranilor care a avut loc in 1918-1921. Reforma agrara a faramitat teribil proprietatile, facand imposibila agricultura performanta. Acest fenomen a fost agravat de sporul demografic din mediul rural. 6,4 milioane de hectare s-au impartit la 1,6 milioane de gospodarii taranesti.
Privind felul in care arata proprietarea pamantului in Romania anilor 1930-1935, devine clara cauza dezastrului. 18,6% dintre gospodariile taranesti aveau in posesie sub un hectar. 33,6% dintre tarani aveau 1-3 hectare, iar 22,8% aveau 4-5 hectare. Practic, 75% dintre gospodariile taranesti stapaneau doar 28% din suprafata arabila.
Ignoranta si opozitia taranilor fata de inovatii reduceau dramatic productia agricola a Romaniei
Acestei disipari a proprietatilor agricole i s-au adaugat nivelul agrotehnic foarte redus. Taranii care lucrau pamantul erau de o ignoranta desavarsita: pur si simplu nu stiau cum sa o faca. Foarte reticenti la noutati, nu intelegeau sau nu voiau sa aplice inovatiile celei de-a doua revolutii agrare care avusese loc in epoca moderna.
„In pofida stradaniilor unor dintre camerele agricole judetene, sustinute incepand din 1929 si prin masuri directe ale Ministerului Agriculturii si Domeniilor, de a stimula folosirea ingrasamintelor, la sfarsitul perioadei interbelice Romania ocupa ultimul loc din Europa la cantitatea de ingrasaminte folosite pe un hectar“, scrie Bogdan Murgescu.
Motorizarea a ramas, de asemenea, extrem de slaba, comparativ cu restul Europei. In 1939, Romania avea un tractor, in medie, la 2.436 hectare de teren agricol, de 4 ori mai putin decat media altor 16 tari europene (598 hectare/un tractor).
Taranii nu respectau regulile de baza ale agriculturii – rotatia culturilor, selectia semintelor, depozitarea recoltelor in conditii corecte. Camera Agricola a judetului Ilfov a facut in anii 1930 experimente care au aratat clar ca simpla respectare a acestor reguli de baza a agriculturii, fara alte investitii, dubla pur si simplu randamentul la hectar in recoltele de grau si porumb! In plus, productia de imbunatatea si calitativ cu 20%.
Exporturile de cereale ale Romaniei interbelice
Calitatea prosta a cerealelor, adesea necuratate de tarani ori depozitate in conditii improprii, ducea la un pret si mai scazut ori chiar la refuzul acestora.
Peste aceste probleme a mai aparut si conjunctura nefavorabila. In perioada 1926-1933, preturile la grane s-au prabusit. Taranii romani si-au vandut recoltele pe nimic si n-au mai fost capabili sa-si achite ratele creditelor bancare luate cand si-au achizitionat pamantul ori cand si-au cumparat diverse utilaje. Saracirea acestora, simultan cu cresterea masiva a populatiei din mediul rural, a facut ca surplusul de cereale disponibil pentru export sa scada.
In perioada 1921-1939, Romania a ajuns rar la nivelul exporturilor de dinaintea Primului Razboi Mondial. Varful a fost atins in 1930-1931, cand s-au exportat 3,1 si, respectiv, 3,2 milioane tone de cereale.
La acel moment, insa, marii exportatori devenisera tarile din afara Europei, care inundau pietele cu grane ieftine. La randul lor, europenii – vazandu-si puse in pericol propriile agriculturi – au impus taxe vamale protectioniste si au schimbat directia in aceasta ramura. Exemplul Danemarcei, devenita mare exportatoare de produse din animale, este elocvent. Danezii au renuntat sa mai exporte grane si le-au folosit pentru hrana unui numar tot mai mare de animale, carnea si produsele din carne avand preturi mult mai bune. Romania n-a facut asta.
Fortandu-se sa exporte cat mai multe grane, Romania a ajuns in situatia teribila de a vinde cantitatile cele mai mari cand pretul mondial era cel mai mic! „Concluzia este socanta. Cand preturile mondiale au fost mari, Romania nu a exportat sau a exportat doar cantitati relativ mici. Cand preturile au fost mici, Romania a exportat cantitati mult mai mari. Exporturile romanesti de cereale din perioada interbelica reproduc intr-un fel inca si mai grav tiparul pagubos conturat in Secolul al XIX-lea“, spune Bogdan Murgescu.
La retardul tehnologic catastrofal al agriculturii romanesti, un rol important l-au avut liberalii. Guvernul Averescu, prin ministrul Garoflid, al Agriculturii, a promovat in 1921 Legea motoculturii, in baza careia s-au acordat facilitati pentru importul de tractoare si conditii favorabile pentru agricultorii si asociatiile care voiau sa le cumpere.
La sfarsitul perioadei interbelice, taranii romani munceau mult si prost. Productivitatea in Romania era de aproape 3 ori mai mica decat media europeana
Dar guvernul Averescu a cazut si liberalii care au preluat puterea in 1922 au abrogat legea si au reziliat contractele! S-a ajuns ca Romania sa ramana fara tractoare si, in plus, sa mai plateasca si despagubiri.
Initiativa i-a apartinut lui Vintila Bratianu, fratele premierului Ionel Bratianu si ministrul Finantelor. Vintila Bratianu nu era rau intentionat, el voia doar sa reduca deficitul bugetar catastrofal al Romaniei. Numai ca nu pricepea cum functioneaza economia si avea o viziune foarte limitata a lucrurilor, masurile luate de el fiind de natura sa impiedice dezvoltarea tarii si, implicit, cresterea ulterioara a veniturilor.
Aceleasi motive l-au facut pe Vintila Bratianu sa ia si alte masuri nefaste, cum a fost cea a cresterii taxelor de export. Pe termen scurt, liberalii au jumulit bine economia si au obtinut veniturile dorite. Pe termen mediu si lung, acest lucru a insemnat taierea oricaror investitii in agricultura din partea proprietarilor spoliati astfel de profituri. „Aceasta politica nu era neaparat eronata ca principiu. Ea a avut insa efectul unei auto-strangulari, a unei deprimari a productiei agricole si a comertului exterior exact in momentul cand preturile internationale la cereale erau ridicate. In 1925, Vintila Bratianu a anuntat reducerea graduala a taxelor de export, dar pana cand acestea au devenit irelevante, preturile internationale au incetat sa mai fie la fel de remuneratoare“, explica Bogdan Murgescu.
Productivitatea muncii in agricultura in 1938
Datele arata ca, la sfarsitul perioadei interbelice, taranii romani munceau mult si fara folos, avand cea mai scazuta productivitate dintre tarile europene care insemnau ceva in agricultura. In 1938, un taran roman a produs, in medie, in valoare de 80 de dolari, in timp ce bulgarul avea o productivitate de 110 dolari, maghiarul – 150 de dolari, polonezul – 130 de dolari, cehoslovacul – 200 de dolari. Cea mai inalta productivitate se intalnea in Marea Britanie – 560 dolari/om, Olanda – 500 dolari/om, Suedia – 470 dolari/om, Danemarca – 440 dolari/om. Germanii aveau o productivitate de 290 dolari/om, francezii – 280 dolari/om, belgienii – 400 de dolari/om.
Perioada 1945-1989: „Agricultura socialista a fost un monumental esec“
Cea de-a treia etapa istorica studiata, perioada comunista, este una in care decalajul Romaniei fata de restul Europei – chiar si comparativ cu celelalte tari socialiste – s-a marit si mai mult. In perioada 1945-1989, Romania a avut o productivitate agricola superioara fata de o singura tara dintre cele traditional producatoare de cereale – Uniunea Sovietica.
„Opinia majoritatii istoricilor, ca si a altor analisti, este ca agricultura socialista a fost un monumental esec. Acuzele vizeaza atat transformarile din structura proprietatii funciare si mai ales nimicirea gospodariilor taranesti prin procesul colectivizarii fortate, cat si ineficienta de ansamblu a sistemului socialist de gestionare a agriculturii“, spune Bogdan Murgescu.
Aparent, privind cifrele de la care s-a plecat in 1945 si unde se ajunsese in 1989, s-ar putea spune ca Romania a progresat enorm. Intr-adevar, productia agricola crescuse de cateva ori, gradul de mecanizare era mult mai mare, aparusera irigatiile etc.
Dar toti acesti indicatori erau, de fapt, inselatori. Istoricul Petre Opris a explicat, intr-un interviu acordat acum cateva luni pentru aktual24.ro, ca problema o reprezenta tocmai centralizarea excesiva a agriculturii.
Intr-adevar, erau tractoare mai multe decat in perioada interbelica, dar acestea erau de proasta calitate si multe dintre ele figurau doar pe hartie pentru ca nu erau piese de schimb. Instalatiile erau slabe calitativ, se stricau des si erau intretinute prost etc. Economistul si inginerul agronom Paun Otiman a sintetizat: „Situatia agrara a Romaniei (…), care reflecta politica agricola a anilor 1945-1989, ne conduce, evident, la o singura concluzie: sistemul colectivist a reprezentat un experiment macroeconomic si macrosocial fara precedent in istoria omenirii, (…) care si-a dovedit, fara putere de tagada, falimentul economic, degradarea materiala, profesionala si morala a taranimii si transformarea agriculturii dintr-un subsistem economic de piata intr-un subsistem de subzistenta la nivel national”.
Potrivit economistului maghiar Janos Antal, specializat in economia si agricultura tarilor socialiste, agricultura romaneasca suferea, in ultimul deceniu sub Nicolae Ceausescu, de centralism exagerat in conducere si planificare, birocratie, pregatire profesionala deficitara, proasta dotare tehnica, penurie de materii prime, combustibili, piese de schimb pentru masini si mai ales de lipsa initiativei creatoare din partea unor producatori prea putin motivati sa contribuie la optimizarea proceselor productive. In traducere libera, taranilor cooperatori si personalului calificat (inginerii, tehnicienii etc) nu le pasa ce se intampla cu culturile si utilajele cata vreme ei nu beneficiau cu absolut nimic de pe urma muncii lor, avand practic statutul unor iobagi.
Productia medie de grau la hectar in Europa 1950-2021
Cel mai bine se vede nivelul agriculturii romanesti in comunism prin comparatia cu celelalte tari europene. Daca privim datele prezentate de istoricul economist elvetian Paul Bairoch, decalajul inregistrat de Romania fata de restul Europei la productia de graul la hectar se marise in 1990, comparativ cu 1950. Dupa 40 de ani de comunism, tara noastra era a treia din coada Europei, devansand doar URSS si Portugalia.
Romania a reusit, din 1950 pana in 1990, sa-si mareasca de 3,4 ori productia la hectar (1020 kg/hectar in 1950, 3.420 kg/hectar in 1990). Dar vecina Ungaria, de exemplu, plecase de la 1.380 kg/hectar in 1950 si ajunsese la 5.010 kg/hectar in 1990. Asadar, diferenta de 360 kg/hectar in plus a ungurilor in 1950 se transformase intr-o diferenta de 1.590 de kg/hectar in 1990! Situatia este asemanatoare sau chiar mai proasta fata de toate celelalte tari socialiste. Bulgaria plecase de la 1.240 kg/hectar si ajunsese la 4.000, Iugoslavia – de la 1.190 kg/hectar si ajunsese la 4.110. Doar distanta fata de Polonia se mentinuse aceeasi.
Concluzia perioadei comuniste in agricultura Romaniei: „Decalajele in termeni absoluti au crescut fata de majoritatea tarilor in care randamentele erau mai ridicate”
Comparatia cu tarile din Vestul Europei, despre care legendele urbane de azi se spune ca se aprovizionau din Romania, este si mai nefavorabila. Belgienii plecasera de la 3.220 kg/hectar in 1950 si ajunsesera la 6.550 kg/hectar in 1990. Danemarca plecase de la 3.630 kg/hectar si ajunsese la 6.930 kg/hectar, Franta urcase de la 1.830 kg/hectar la 6.410 kg/hectar, iar Marea Britanie – de la 2.701 kg/hectar pana la 7.020 kg/hectar.
Profesorul Murgescu trage cateva concluzii: „Sporul realizat de Romania este respectabil in termeni relativi – de peste 3,3 ori in 4 decenii –, dar a fost posibil numai in conditiile unui nivel de pornire foarte scazut, iar decalajele in termeni absoluti au crescut fata de majoritatea tarilor in care randamentele erau mai ridicate. (…) Pentru sectorul animalier se considera ca randamentul la lapte de vaca reprezinta un parametru-cheie, care ingaduie aprecierea sintetica a intensificarii productiei. Daca pentru perioada interbelica se considera ca productia medie obtinuta de la o vaca a fost de circa 1.000 kg lapte pe an, in 1989 Romania ajunsese la 1.951 kg lapte pe an, ceea ce consemna o crestere de aproape doua ori in 5 decenii. Cu aceasta productie medie, Romania se afla sub media a 24 de tari europene (3.118 kg), depasind doar Iugoslavia si Albania, dar mult in urma Bulgariei (3.295 kg), a Ungariei (5.043 kg) si, evident, a Danemarcei (6.107 kg). Evident, agricultura nu a reusit sa contribuie la depasirea decalajelor care desparteau economia Romaniei de cea a tarilor dezvoltate”.
Romania dupa intrarea in Uniunea Europeana: in top 3 exportatori de grau din UE si in top 10 exportatori mondiali
Poate socant pentru cei care cred inca in mitul unei perioade de demult in care Romania era granarul Europei, spre deosebire de prezentul negru, lucrurile stau tocmai pe dos. Tara noastra este de cativa ani buni in topul principalilor exportatori mondiali din lume si, in mod constant, intre primii 3-5 exportatori de grau din Uniunea Europeana. Spre exemplu, in 2021 si in 2022 s-a clasat pe locul 3 in UE, de fiecare data dupa Franta si Germania.
Productia de cereale a stagnat in primul deceniu dupa caderea lui Ceausescu, cand la Bucuresti s-a mentinut un regim care a incercat promovarea unei politici de perestroika – un comunism mai „light“.
Lucrurile s-au schimbat mai greu decat in alte tari foste comuniste si in Romania s-a inceput mai tarziu procesul de modernizare. Cresterea cu adevarat substantiala a inceput dupa aderarea la Uniunea Europeana, care a avut loc in 2007. In 2004 s-a ajuns la 24,4 milioane de tone (fata de 18,4 milioane in 1989), iar in 2018 – la recordul absolut de 31,5 milioane de tone. In 2019 s-au realizat 30,4 milioane tone. In 2020 – anul pandemiei – s-a coborat la 18,1 milioane, dar numai pentru ca in anul urmator, 2021, sa se urce iar la 27,8 milioane tone. Toate datele sunt furnizate de Banca Mondiala.
Romania vinde anual grau in valoare de 1,8-2,1 miliarde dolari, cu o cota de piata mondiala de peste 3%
Daca privim productivitatea la hectar, constatam ca Romania este in continuare in urma altor tari – din cauza deceniului pierdut in perioada 1990-2000, in principal –, dar distanta s-a redus fata de restul Europei. Spre exemplu, daca in 1990 britanicii produceau cu 3.600 de kg de grau la hectar mai mult decat Romania (adica aveau productie mai mult decat dubla), acum diferenta s-a redus la numai 1.800 kg/hectar.
Top exportatori mondiali grau 2022
Romania a reusit sa se apropie semnificativ mai ales de restul tarilor ex-comuniste, care in 1990 aveau un avantaj foarte mare. Cazul Ungariei este elocvent, in 1990 maghiarii produceau cu 1.600 de kg/hectar mai mult, iar in 2021 ecartul se redusese la sub 800 de kilograme.
In ceea ce priveste exporturile, recordul istoric este atins de cativa ani incoace. Romania vinde grau, anual, in valoare de aproximativ 1,8-2,1 miliarde de dolari, ceea ce o claseaza in mod constant intre primele 10 tari din lume.
Daca socotim toate tipurile de cereale, Romania a doborat in 2022 recordul la export – 12,6 milioane de tone in valoare de 4,3 miliarde euro, a calculat Ziarul Financiar folosind datele Institutului National de Statistica.
Bineinteles, conditii obiective (suprafete disponibile, tehnologie superioara) fac ca Australia, SUA, Canada, Franta sa ramana in mod constant intre primele 4 producatoare si exportatoare de grau din lume, dar Romania, desi nu si-a atins potentialul maxim (vezi randamentul inca modest la hectar), are o cota de peste 3% din piata mondiala, in timp ce in interiorul Uniunii Europene este permanent pe podium. In luna august a acestui an, o analiza a site-ului polonez de specialitate Kaack.pl arata ca Romania era in acel moment cel mai mare exportator de cereale din Uniunea Europeana, pe locul 2 situandu-se Polonia. In ce priveste graul, Romania exportase deja in acel moment 1,04 milioane tone. Urmau Polonia – 734.000 tone, Bulgaria – 685.000 tone, Franta – 682.000 tone si Germania – 414.000 tone.
Concluzie: Romania se afla acum in cea mai favorabila perioada din istoria sa ca producator de grane
Concluzia tuturor datelor prezentate mai sus este, asa cum am scris la inceput, ca daca Romania a avut vreodata in istoria sa statutul de granar al Europei, acesta este indeplinit acum. In niciuna din celelalte 3 mari perioade in care poate fi impartita istoria tarii noastre nu s-a ajuns nici macar pe departe la productia si exportul din zilele noastre.
In perioada antebelica, exporturile Romaniei reprezentau cam 10% din piata europeana si, bineinteles, mult mai putin la nivel mondial.
In perioada interbelica, exporturile au cazut masiv, agricultura Romaniei intrand intr-o recesiune prelungita.
In perioada comunista, exporturile aproape ca au disparut. In ciuda unor investitii si a unor progrese in tehnologizare, Romania a ramas si mai mult in urma Europei, sfarsitul acestei epoci gasind tara noastra pe unul din ultimele locuri la productivitate.
Dupa anul 2000, dar mai ales dupa 2007, odata cu intrarea in Uniunea Europeana, Romania a inceput sa recupereze rapid decalajele. Randamentul la hectar a crescut si de cativa ani tara noastra este in primii 10 exportatori de grau din lume.
