„Mohamed Al-Fayed a fost un monstru. Un sfert de secol de agresiuni sexuale.” Printre victimele sale s-au aflat si romance
Miliardarul egiptean Mohamed Al Fayed a abuzat sexual de personalul feminin al magazinului sau universal, Harrods din Londra, le-a obligat sa efectueze controale medicale ginecologice si le-a amenintat cu consecinte daca ar incerca sa se planga, au declarat vineri avocatii presupuselor victime, potrivit Reuters.
Mohamed Al-Fayed a fost „un monstru” al carui caz reuneste „cele mai ingrozitoare elemente de la Jimmy Savile, Jeffrey Epstein si Harvey Weinstein”, sustine echipa de avocati care le reprezinta pe presupusele sale victime.
Cel putin 37 de femei din Australia, Malaysia, Italia, Romania, SUA si Canada au afirmat ca au fost victimele agresiunilor sexuale comise de Al-Fayed, relateaza si AFP. Cinci dintre ele ar fi fost violate de fostul proprietar al lantului de magazine Harrods, care a murit anul trecut la varsta de 94 de ani.
„Un sfert de secol de agresiuni sexuale” carora le-au cazut victime femei din intreaga lume, unele dintre ele fiind minore in momentul comiterii faptelor, „cu varste de doar 15 – 16 ani”, au declarat avocatii, intr-o conferinta de presa organizata vineri la Londra.
Avocatul Dean Armstrong KC a declarat pentru presa ca a fost vorba despre „un esec sistematic al responsabilitatii corporatiei” si a adaugat ca „acest esec este pe umerii Harrods”.
Echipa de avocati reprezinta si femei care au fost angajate si de hotelul Paris Ritz – aflat tot in proprietatea magnatului – si au fost deschise investigatii „in toate entitatile in care a fost implicat”, inclusiv la clubul de fotbal Fulham.
Intr-un comunicat, clubul Fulham a precizat ca este „profund tulburat si ingrijorat” cu privire la acest caz si ca a initiat „un proces pentru a afla daca a fost afectat si cineva de la club”.
Avocatul Dean Armstrong a declarat ca „ar fi binevenite” compensatiile de la Harrods pentru femeile care au sustinut ca au fost abuzate sexual de Al-Fayed, dar a adaugat: „Nu vom accepta insa nicio sugestie ca suntem doar interesati de bani”. „Un monstru care a putut actiona din cauza unui sistem infiintat si pus in aplicare la Harrods”.
Echipa de avocati a aparut si in documentarul BBC intitulat „Al-Fayed: Predator At Harrods” (Al-Fayed, pradatorul de la Harrods), in care mai mult de 20 de angajate ale lantului de magazine au facut dezvaluiri, in cadrul unei investigatii jurnalistice speciale, in care l-au acuzat pe fostul proprietar de comiterea unor forme de agresiuni sexuale si violente fizice la proprietati ale sale din Londra si Paris.
In cadrul conferintei de presa, avocatul Armstrong a precizat ca „nu a intalnit niciodata un caz atat de ingrozitor ca acesta”.
„Acest caz combina unele dintre cele mai oribile elemente ale cazurilor lui Jimmy Savile, Jeffrey Epstein si Harvey Weinstein.
Savile pentru ca in acest caz, ca si in al lui, institutia stia despre acest comportament.
Epstein pentru ca in acel caz, ca si in acesta, exista un sistem prin care i se procurau femei si fete, pentru ca asa cum stiti unele dintre victime erau foarte tinere.
Si Weinstein, pentru ca era o persoana aflata chiar in varful unei organizatii si care comitea un abuz de putere”.
„Vom spune deschis, Mohamed Al-Fayed a fost un monstru, un monstru care a putut actiona din cauza unui sistem infiintat si pus in aplicare la Harrods”, a subliniat el.
Dean Armstrong a mai precizat ca 37 dintre femeile care-l acuza pe Al-Fayed au contactat echipa legala din care face parte pentru a fi reprezentate si a adaugat ca „sunt in proces de a reprezenta si alte multe victime”.
Viol in serie, tentativa de viol, violente sexuale si abuz sexual al unor minori
La conferinta de presa a participat si una dintre presupusele victime ale lui Al-Fayed, care s-a prezentat sub numele Natacha si a declarat ca „frica insuflata a paralizat-o”.
„La acele intalniri private se intampla mai mult decat un sarut fortat, cu mainile lui care iti cuprindeau fata si o trageau spre buzele lui sau te trageau jos, in poala lui, unde mainile lui erau libere sa exploreze orice parte a corpului tau ar fi dorit”.
„Aceste incidente durau cateva secunde, dar frica pe care mi-a insufla ma paraliza. Al-Fayed trecea peste aceste momente ca si cand nici nu s-ar fi intamplat, dar mi se aducea mereu aminte sa nu vorbesc cu nimeni despre ele”, a povestit Natacha.
„Fara sa stiu, am pasit in vizuina leului, ascunsa sub straturi de inselaciuni, minciuni, manipulare, umilinte si grosolane abuzuri sexuale”, a adaugat ea.
Avocata americana Gloria Allred a descris compania Harrods sub conducerea lui Al-Fayed ca pe „un mediu toxic, nesigur si abuziv”. Ea a mai precizat in conferinta de presa ca acuzatiile impotriva lui Al-Fayed includ viol in serie, tentativa de viol, violente sexuale si abuz sexual al unor minori.
„Erau implicati medici care desfasurau controale ginecologice invazive ca o conditie pentru angajare pentru unele dintre femeile pe care Mohamed Al Fayed dorea sa le abuzeze sexual. Acuzatiile includ si dezvaluirea rezultatelor acestor controale lui Mohamed Al-Fayed”.
Avocatul Bruce Drummond a declarat in conferinta de presa ca firma Harrods „trebuie sa accepte responsabilitatea pentru suferintele acestor femei”.
„Acesta este unul dintre cele mai grave cazuri de exploatare sexuala intr-o corporatie pe care cu siguranta ca eu si poate ca intreaga lume l-a cunoscut. A fost absolut ingrozitor si nu pot accentua acest cuvant suficient de mult”.
Mohamed Al-Fayed a mai fost acuzat de agresiuni sexuale si de viol, dar ancheta deschisa de politie in 2015 s-a incheiat fara a fi pus sub acuzare.
Compania Harrods s-a declarat anterior „complet ingrozita” de aceste acuzatii de abuz si a anuntat ca a deschis o pagina web pe care fostele angajate care au acuzatii la adresa lui Mohamed Al-Fayed sa poata spune ce au patit.
Mohamed Al-Fayed, nascut la 27 ianuarie 1929 intr-o suburbie modesta a Alexandriei, in Egipt, a petrecut o mare parte a vietii in Marea Britanie, unde a devenit proprietarul lantului de magazine de lux Harrods in 1985 si al clubului de fotbal Fulham FC, intre 1997 si 2013.
El a fost tatal prietenului intim al printesei Diana, Dodi, care a murit alaturi de printesa in tragicul accident de automobil produs la Paris la 31 august 1997