Mohammad Murad vrea sa cucereasca si Primaria Constantei: „Nu am nevoie de bani, nimeni nu imi poate oferi nimic care sa ma corupa pe mine”

politica

Presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, Mohammad Murad, si-a anuntat sambata seara, candidatura la Primaria Constanta ca independent.

Murad a deschis oficial sambata seara Complexul Amfiteatru – Belvedere – Panoramic, iar cu acest prilej a facut si anuntul legat de candidatura la Primaria Constanta.

“Am promis ca odata cu inaugurarea voi alege o optiune daca voi candida sau nu. Cred ca a venit momentul sa ma apuc de alte proiecte mai importante. Si de asta m-am imbracat jumatate ca muncitor de santier, cu acest ciocan in mana si jumatate in halat de medic care are grija de oameni si in special de batrani. Da, raspunsul meu este voi candida la functia de primar al Constantei”, a declarat presedintele FPTR, citat de news.ro.

El crede ca atunci cand cineva are un esec, trebuie sa isi asume raspunderea, iar clasa politica a esuat deoarece nu a putut schimba lucrurile in bine in ultimii 30 de ani.

“In viata, cand asumi o raspundere si ai un esec, trebuie sa il asumi. Din pacate, clasa politica are un esec si in special in administratia locala. Are un esec pentru ca nu am putut noi ani de zile, din toate punctele de vedere sa schimbam lucrurile in asa fel incat sa nu fim mirati cat de frumos este in Turcia, in Grecia, in Italia sau in Franta. Cred ca dupa 30 de ani as fi putut sa pun un pariu cu orice primar de aici sau din alta parte ca sunt in stare sa termin Complexul Amfiteatru – Belvedere – Panoramic in patru luni sau cinci luni de zile, iar el sa nu poata sa termine tunsul ierbii? Credeti ca asa e normal? Nu”, a spus Mohammad Murad.

El a precizat ca doreste sa dea inapoi oamenilor tot ce a acumulat pana in prezent si a mentionat ca ii respecta pe toti candidatii la functia de primar al Constantei.

Murad a mai afirmat ca nu are nevoie de bani si nimeni nu il poate corupe si ca doreste aduca starea de normalitate.

“Constanta va arata ca acest loc. Provin dintre oameni si inteleg. La mine nu exista birou, biroul este santierul, biroul este spitalul, este batranul care are nevoie sa-l asculti si ii voi asculta pe toti. Intotdeauna avem ce invata de la cei in varsta. Voi lupta si voi fi cel mai mare luptator impotriva saraciei. Nu am nevoie de bani, nimeni nu imi poate oferi nimic care sa ma corupa pe mine. Durerea mea este sa aducem totul la o normalitate. Asa cum spunea domnul presedinte Iohannis o sa mergem sa aducem lumea la normalitate”, a explicat Mohammad Murad.

El va candida sub sloganul “Un primar care te asculta”.

In urma cu o saptamana, premierul Ludovic Orban a fost prezent la inaugurarea acestui complex hotelier din Olimp, iar Murad i-a cerut atunci sa fie mai multe controale preventive si mai putine amenzi in turism.

Pentru functia de primar al Constantei si-au anuntat candidatura pana in prezent senatorul PNL Vergil Chitac, deputatul USR Stelian Ion, fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, fostul presedinte al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, Horia Constantinescu, fostul presedinte al Asociatiei Litoral- Delta Dunarii, Corina Martin.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: