Momentul in care taranii sovietici au descoperit radioul, in 1928: „Ce vrajitorie este asta?”
O fotografie realizatat in 1928, in Uniunea Sovietica, cu doi tarani care asculta pentru prima data radioul este din nou virala pe retelele de socializare. Povestea acelui moment este redata de All Chronology, o traducere a unei relatari din presa sovietica.
O liniste s-a asternut peste piata principala prafuita a satului Kulaki. In fata lor se afla o inventie diferita de tot ceea ce vazusera vreodata: o cutie de lemn impunatoare la care era atasat un difuzor asemanator unui corn. Era un radio, o minune a tehnologiei moderne, adus tocmai de la Minsk de un tanar si entuziast organizator al Partidului Comunist, pe nume Dimitri.
Satenii, un amestec de fete imbatranite si copii curiosi, s-au strans mai aproape, mainile lor strangand hainele uzate. Scepticismul plutea greu in aer. Anna Petrovna, o femeie robusta cu ochi care vazusera prea multe ierni aspre, a murmurat: „Ce vrajitorie este asta?”.
Dimitri, abia iesit si el din adolescenta, si-a sters un fir de sudoare de pe frunte. Succesul acestei demonstratii putea avea un impact asupra pozitiei sale in Partid. Si-a dres vocea si s-a adresat multimii cu o voce puternica: „Tovarasi! Acesta este un radio, un cadou din partea marelui oras Leningrad! Va aduce stirile, vocile liderilor nostri si muzica revolutiei direct in casele voastre!”
A bajbait cu o serie de butoane si cadrane, apoi un pocnet a izbucnit din difuzor, urmat de o explozie de statica. Satenii au tresarit. O femeie a tresarit, strangand mai aproape un copil. Dar apoi, o voce, clara si puternica, a rasunat in aer.
„Acesta este Radio Moscova! Muncitori si tarani din Uniunea Sovietica, bucurati-va! Planul cincinal este in curs de desfasurare, un mars glorios spre un viitor socialist!”
Un oftat colectiv a rasunat in multime. Taranii se holbau la radio, pe fetele lor fiind un amestec de teama si uimire. Vocea a continuat, detaliind obiectivele ambitioase: industrializare rapida, colectivizarea fermelor, un viitor mai luminos pentru proletariat.
Radioul a pocnit din nou si un cantec popular plin de viata a umplut aerul. Satenii au facut un schimb de priviri surprinse. Era o melodie cunoscuta, dar versurile fusesera schimbate subtil, infuzate cu fervoare revolutionara.
Demonstratia a continuat inca o ora. Stiri despre recoltele reusite din alte regiuni, declaratii ale liderilor de partid si chiar o stire meteo in direct au umplut undele de radio. Cand soarele a inceput sa apuna, aruncand umbre lungi, Dimitri a anuntat sfarsitul programului.
S-a asternut o tacere, mai grea decat inainte. Satenii nu s-au imprastiat imediat. Pareau pierduti in ganduri, procesand experienta stranie si captivanta.
„Este… diferit”, a spus in cele din urma Anna, cu o voce mai linistita acum. „O voce din lumea exterioara.”
Ivan Ilici a ramas sceptic, dar nici macar el nu a putut nega puterea experientei. Radioul, un simbol al lumii moderne, facuse o bresa in izolarea satului lor, plantand seminte de speranta si incertitudine.
Dimitri, impachetandu-si echipamentul, a simtit un val de satisfactie. Stia ca impactul radioului nu va fi imediat, dar era un inceput. Mesajul revolutiei, promisiunea unei vieti mai bune, era acum purtat pe unde invizibile, ajungand chiar si in cele mai indepartate colturi ale vastei Uniuni Sovietice.
