Moscova ameninta din nou cu bomba atomica. Lavrov: „Daca al treilea razboi mondial va avea loc, aceasta ar implica arme nucleare”

externe

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat miercuri ca, daca ar fi sa aiba loc un al treilea razboi mondial, acesta ar implica arme nucleare si ar fi distructiv, a relatat agentia de presa RIA, citata de Agerpres.

Seful diplomatiei ruse a mai spus ca Rusia, care a lansat saptamana trecuta un atac in Ucraina pe care il numeste „operatiune militara speciala”, s-ar confrunta cu un „pericol real” daca Kievul ar obtine arme nucleare.

Rusia nu va permite Ucrainei sa obtina arme nucleare, a insistat Lavrov, citat de TASS.

Serghei Lavrov a mai declarat ca apartenenta Peninsulei Crimeea – anexata ilegal de catre Rusia de la Ucraina in 2014 – este in afara oricaror discutii si ca aceasta apartine Rusiei.

Seful diplomatiei ruse a afirmat ca Rusia este gata pentru urmatoarea runda de negocieri cu Ucraina, dar ca „puterea de la Kiev taraganeaza procesul de negocieri la indicatiile SUA”.

Serghei Lavrov a mai spus ca Rusia era pregatita pentru introducerea de sanctiuni impotriva ei, dar ca „a fost uimita sa vada ca aceste masuri au vizat sportivi, reprezentanti ai intelectualitatii, actori, angajati ai mass-media”.

Marti, tarile membre ale Uniunii Europene au dat unda verde pentru a interzice difuzarea pe teritoriul UE a media de stat ruse RT si Sputnik si pentru a exclude „anumite banci ruse” din sistemul international de plati SWIFT.

Apelurile la o suspendare a Rusiei din sport dupa invadarea Ucrainei au crescut in greutate dupa o scrisoare deschisa adresata presedintelui CIO, Thomas Bach, si presedintelui IPC, Andrew Parsons, in care se cere suspendarea Rusiei si a Belarusului si interzicerea sportivilor acestor tari de la evenimente, cu efect imediat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: