externe

Moscova anunta cati militari a pierdut in razboiul din Ucraina: 5.937. Soigu: „Rusia nu se lupta atat cu Ucraina, cat cu Occidentul”

Rusia a recunoscut miercuri un bilant de 5.937 de soldati ucisi de la inceputul ofensivei in Ucraina la sfarsitul lunii februarie, un bilant mult sub estimarile ucrainene si occidentale, potrivit AFP, citata de Agerpres.

„Pierderile noastre pana la ora actuala sunt de 5.937 de morti”, a declarat ministrul apararii, Serghei Soigu, intr-un interviu la postul public de televiziune Rossia-24, in care a afirmat ca Rusia nu se lupta „atat cu Ucraina, cat cu Occidentul” pe teritoriul statului vecin.

Ultimul bilant anuntat de Ministerul Apararii rus consemna la sfarsitul lunii martie 1.351 soldati ucisi.

Declaratiile lui Soigu intervin la cateva minute dupa decizia presedintelui Vladimir Putin de a decreta mobilizare militara partiala in tara.

„Mobilizarea partiala” preconizata sa intre in vigoare miercuri nu ii vizeaza decat pe barbatii cu experienta militara, nu pe recruti si nici pe studenti, a precizat Serghei Soigu, care a spus ca armata rusa se poate baza pe o rezerva de 300.000 de oameni care vor fi instruiti inainte de a fi trimisi sa lupte.

Este vorba, potrivit ministrului rus, de „un pic mai mult de 1%” din numarul persoanelor care pot fi mobilizate in tara, estimat la circa 25 de milioane de persoane.

Aceste intariri vor fi desfasurate pentru a „consolida” si „controla” liniile din spate, lungimea „unei linii a frontului care este de peste 1.000 km” in sudul si estul Ucrainei.

Aceasta decizie intervine in timp ce fortele ucrainene au efectuat o serie de operatiuni ofensive in septembrie, fortand in special retragerea armatei ruse in regiunea Harkov, in nord-estul Ucrainei.

Rusia a lansat o ofensiva in Ucraina, afirmand ca vrea sa apere acolo populatiile rusofone care ar fi oprimate de o putere „nazista” si pentru a „demilitariza” tara. Ceea ce se intampla in Ucraina este, de fapt, un razboi de cucerire, primul de acest gen in Europa dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Infrangere pentru Ghita (RTV): Fostii procurori DNA Mircea Negulescu si Gabriel Onea au fost achitati definitiv

Fostii procurori DNA Mircea Negulescu (supranumit Portocala de trusturile de presa anti-DNA) si Gabriel Onea…

O oră ago

Incendiu de proportii la un depozit din Voluntari; populatia avertizata prin RoAlert

Un incendiu de amploare a izbucnit la un depozit de pe strada Scolii din localitatea…

2 ore ago

O noua victorie a lui Nicusor Dan: referendumul se face, Iohannis a promulgat legea

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, saluta promulgarea de catre presedintele Iohannis a legii care permite organizarea…

22 de minute ago

Timisoara: Robu de la PNL a ajuns consilierul lui Simonis de la PSD. Reactie ironica a lui Dominic Fritz

Fostul primar al municipiului Timisoara, Nicolae Robu (PNL), si fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean Timis…

36 de minute ago