Moscova reactioneaza furioasa: „SUA desfasoara o operatiune speciala pentru agravarea situatiei in jurul Ucrainei in timp ce dau vina pe Rusia”

externe

„Statele Unite desfasoara o operatiune speciala pentru agravarea situatiei in jurul Ucrainei in timp ce dau vina pe Rusia”, a declarat sambata purtatoarea de cuvant a ministerului de externe de la Moscova, Maria Zaharova, citata de ziarul Kommersant, informeaza Agerpres.

Potrivit agentiei Reuters, diplomatia rusa a reactionat astfel dupa ce ziarul american Washington Post a afirmat ca serviciile de informatii ale SUA cred ca ar putea fi in curs pregatiri pentru o ofensiva a Rusiei impotriva Ucrainei, pe mai multe fronturi. Sursele publicatiei – oficiali din SUA si un document din domeniul informatiilor – vorbesc despre implicarea a pana la 175.000 de militari rusi intr-un atac care ar putea avea loc anul viitor.

Zaharova a afirmat ca operatiunea americana „se bazeaza pe actiuni provocatoare in apropierea granitelor Rusiei, insotite de o retorica acuzatoare”.

Citeste si: „Blitzkrieg modern”. Rusia poate invada „oricand” Ucraina, 100.000 de soldati la granita. Biden, avertisment dur catre Putin

Statele Unite, aliatii acestora din NATO si Ucraina acuza Rusia de concentrarea de trupe langa frontiera ucraineana, iar Kievul si-a facut cunoscute temerile privind o invazie rusa.

Moscova a dezmintit ca ar avea intentia de a invada Ucraina si sustine ca, dimpotriva, ucrainenii sunt cei care isi concentreaza fortele pentru un atac asupra regiunilor controlate de separatistii pro-rusi. Rusia afirma ca poate sa isi deplaseze trupele cum doreste pe teritoriul propriu si ca acestea nu reprezinta nicio amenintare externa.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: