Moscova se rasteste catre Israel: „Sa isi retraga imediat trupele de pe teritoriul libanez”

externe

Moscova

Rusia a cerut marti Israelului sa inceteze „imediat” ostilitatile si sa isi retraga trupele din sudul Libanului, unde armata israeliana a anuntat ca a lansat o ofensiva, informeaza AFP, citata de Agerpres.

„Rusia condamna ferm asaltul impotriva Libanului si indeamna autoritatile israeliene sa inceteze imediat ostilitatile, sa isi retraga trupele de pe teritoriul libanez si sa se angajeze intr-o cautare veritabila de cai pasnice pentru solutionarea conflictului din Orientul Mijlociu”, subliniaza Ministerul Afacerilor Externe al Federatiei Ruse intr-un comunicat.

Armata israeliana a anuntat luni seara ca a lansat operatiuni terestre „limitate, localizate si tintite”, cu sprijinul aviatiei si al artileriei, impotriva „obiectivelor si infrastructurii teroriste” ale organizatiei siite libaneze Hezbollah.

Atacurile aeriene israeliene au vizat simultan, de asemenea, periferia sudica a Beirutului, bastion al Hezbollah, imprejurimile capitalei siriene Damasc, precum si Fasia Gaza, unde Israelul desfasoara o ofensiva ca riposta la atacul terorist fara precedent comis de miscarea islamista palestiniana Hamas in 7 octombrie 2023.

Kremlinul a condamnat luni uciderea liderului gruparii siite Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, intr-un atac aerian israelian saptamana trecuta, evaluand ca „extrem de ridicat” riscul unui razboi major in Orientul Mijlociu. Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a calificat uciderea lui Nasrallah la sfarsitul saptamanii ca fiind un „asasinat politic”, iar Ministerul de Externe rus a cerut Israelului, intr-un comunicat, sa inceteze imediat ostilitatile in Liban.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: