Motiune anti-Citu in Parlament. PSD: „Ce blestem pe aceasta tara, Citu este cel mai dezastruos ministru al Finantelor din istoria Romaniei”
Camera Deputatilor a inceput luni sedinta in care se dezbate motiunea simpla depusa de PSD impotriva ministrului de Finante, Florin Citu, urmand ca votul sa fie dat miercuri.
Motiunea simpla, intitulata „Virusul Citu a infectat economia nationala”, a fost depusa miercurea trecuta in plenul Camerei.
Motiunea este citita de deputatul PSD Andrei Pop.
Amanetarea finantelor tarii trebuie sa inceteze, Romania trebuie salvata de „virusul Vasile Citu”, iar ministrul Finantelor trebuie sa plece, se arata in textul motiunii.
„Mai nociv decat efectele pandemiei, mai contagios decat coronavirusul si mai letal decat maladia COVID-19, ‘Virusul Citu’ a distrus aproape complet economia nationala. Dupa aproape doua luni de stare de urgenta, dupa nenumarate balbe, amanari si rectificari de acte normative, ministrul Finantelor, Florin Vasile Citu, s-a dovedit incapabil sa vina cu masuri de sprijin eficiente pentru economie.
Sondajele de opinie arata ca 70% din populatie considera ca Romania ar fi putut evita efectele negative din economie, produse de pandemia de coronavirus, daca Ministerul Finantelor ar fi luat din timp masuri eficiente pentru sprijinirea agentilor economici. Mai simplu spus – 70% dintre romani considera ca ministrul Citu este un dezastru pentru economie! Ce blestem pe aceasta tara ca, in cele mai grele momente, economia ei sa fie condusa de cel mai dezastruos ministru al Finantelor din istoria Romaniei”, se precizeaza in textul motiunii simple.
Ministrul Finantelor, Florin Citu, a transmis, duminica, ca Partidul National Liberal guverneaza foarte bine si cei de la PSD sunt „frustrati” de succesul programelor implementate de liberali.