Politologul Alina Mungiu-Pippidi anunta ca nu va nerge sa voteze la alegerile parlamentare din 6 decembrie, sustinand ca niciun partid nu vrea sa „schimbe ceva decisiv”.
„Am taiat vizitele la cele doua muzee la care sunt membru anual, de frica de infectie, am dat-o afara din casa temporar pe femeia care face curatenie, si o platesc de avarie, ca sa nu o pierd, de frica, restaurantul grecesc si sala de sport le taiasem dinainte sa le inchida lockdownul, de frica, si nu am mai pus piciorul in transportul in comun de doua luni, din acelasi motive. Si atunci de ce sa imi iau riscul sa ma duc la vot? Pot trai foarte bine doar cu lucrul acasa si cu plimbarea la padure, ce sa caut unde ma intilnesc cu ceilalti? Ceilalti sunt un risc”, anunta Pippidi intr-un text publicat pe Romania Curata.
Ea a prezentat apoi o lista cu zece puncte care ar trebui indeplinite pentru a o convinge totusi sa voteze, sa „imi risc viata”.
„Asa, sumar, parerea mea e ca nu merita mers la vot si uite ce ar trebui facut ca sa merite:
1. Alegerile ar trebui aminate doar ca sa capatam impresia ca ii pasa cuiva de viata sau moartea alegatorilor si de situatia spitalelor.
2. Presedintele ar trebui sa spuna ca daca nu exista o majoritate clara va face un guvern cu reprezentare cit mai larga in jurul unor investitii de interes national, nu ca indiferent ce votam el tot pe Orban il pune. Nu am nimic personal cu Orban, dar nu imi risc viata ca sa puna el pe liste toti inspectorii scolari penelisti dupa ce a facut masele de naivi sa dea jos PSD sub pretextul ca ar politiza educatia. Ca daca oricine vine la guvernare politizeaza educatia noi stam acasa.
3. Partidul pe care il voi vota sa puna punctul 1 la programul pe educatie ca desfiintam Consiliul Rectorilor. In Peru cind au facut o miscare de reforma a educatiei pornita de la studenti consiliul s-a desfiintat. Acesta e semnul unei reforme de succes, este cea in care grupul de interese care se opune reformelor dispare. La noi inclusiv sub Ciolos CNR era cel care conducea ministerul educatiei, si daca asa stau lucrurile nu are rost sa mai tinem alegeri, si oricum nu sa votam PNL care l-a pus pe liste pe Sorin Campeanu, fost presedinte CNR si ministru al Educatiei PSD.
4. Partidul pe care il voi vota sa puna punctul 1 la sanatate cum lichideaza conflictele de interese, ca nu se poate de la ministru la sef de clinica ca folosim taxele pe sanatate ca sa facem superprofit la clinici private. In asteptarea momentului promis deja de liberali sub Victor Costache cind asta va deveni lege, vedeti aici cum statul face testele si ia sub un sfert din bani. Exclus sa votez PNL sau orice coalitie cu PNL cit acesta e programul, adica problema e solutia.
5. Partidul pe care il voi vota sa prezinte propunerea inclusiv cu sursele bugetare cum reconstruieste o terapie intensiva in Romania ca in Germania, unde 23% din cei ventilati mecanic mor, iar restul se vindeca, nu una cum e situatia la clinica Nasta acum, unde mor peste 95 la suta. Daca asa stau lucrurile puteti economisi ventilatoarele, pe cuvint.
6. Partidul pe care l-as vota ar avea poate pe viitor alta solutie decit ca la orice criza sa conduca tara doctorul Arafat (pe care PNL umbla sa-l dea afara inainte de pandemie). Arafat e cel mai bun de mult, dar trebuie sa existe mai mult de un om, si atunci sa publice de pe acum cine e omul lor de criza si ce crize a rezolvat, cu niste linkuri ca sa putem si noi sa dam click sa il admiram. Ca daca tot Arafat e managerul de criza indiferent pe cine votam, eu stau acasa, ca el e deja la butoane.
7. Partidul pentru care as risca ar avea deja publicat la ora asta cum coboara achizitiile de la rata nerusinata de preferentialism la care au ajuns (si care e publica – un inceput ar fi macar sa ne spuna care e) la rata medie europeana (nu e cine stie ce, ca o tragem noi in sus, dar totusi). Exista in vreun program politic pe care sunt chemata sa il votez care e planul ca sa cumpar o masca anti-Corona care sa fie buna fara suprapret? Un link, va rog.
8. Partidul pentru care as risca ar publica deja la ora asta cum protejeaza pe magistratii care lupta cu coruptia, cu cazul particular al Cameliei Bogdan in frunte. Ca m-am cam saturat de luptatori pentru justitie galeristi ca Tismaneanu, care sunt eroi pe Facebook si ne lasa treaba noua, celor care trebuie sa punem mina pe telefon sa ii scoatem cumva din calea persecutiei pe cei care fac ceva sau care ne luptam prin toate instantele pentru buna guvernare inca la ora asta, cind ai zice ca am cistigat atitea procese ca tara ar trebui sa fie ca Finlanda.
9. Partidul pentru care as risca ar pune in program ca face transparent cite din companiile de succes din piata romaneasca, incepind cu mass media, sunt de fapt in zona de influenta militara, cum fac americanii cu cele chinezesti, din pacate nu si cu aliatii romani. Ca economia de piata si mai ales presa e bine sa fie din lumea civila unde functioneaza regulile pietei, cel putin daca nu esti in China sau in Rusia. Pe aceeasi linie, partidul pentru care as risca sa ma duc la vot ar promite macar un audit al alocarii bugetare a sevriciilor secrete din Romania pe ultimii zece ani.
10. In sfirsit, partidul pentru care as risca ar promite ca respecta Constitutia si Curtea Constitutionala, ca sa nu ajungem ca la Viktor Orban. Calea sa reformezi Constitutia e doar cea constitutionala si definitia statului de drept dupa Francis Fukuyama, pe care Zelenski tocmai a calcat-o e ca guvernul sa respecte legea de dinainte sa vina el la putere – asta e ce a incalcat PSD sub Dragnea, si pe buna dreptate a fost pedepsit. Daca e sa o luam de la capat cu altii, stau acasa.
Ca nu merita sa ne riscam viata ca activitatea economica cea mai profitabila din Romania sa fie tot profitul din conflict de interese si aruncatul de gunoaie peste oamenii cinstiti, tot CNR sa conduca educatia si Arafat crizele.
#stauacasa in decembrie daca nu se schimba ceva decisiv, ca a vota oferta actuala e exact contrariul schimbarii”, subliniaza Pippidi.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi ca a fost la Monaco, in 2022, la…
Presedintele ales al SUA Donald Trump a anuntat joi ca l-a numit in functia de…
Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidentiale, sugereaza ca fostul ambasador SUA in Romania in…
Autoritatile spaniole au confirmat faptul ca alti doi cetateni romani au fost identificati ca fiind…
Muncitorii de pe un santier de langa Directia pentru Protectia Copilului Timis, au alertat, joi…
Un barbat s-a urcat, joi seara, pe cladirea garii din municipiul Braila, de unde ameninta…