Musk dezvaluie de ce i-a blocat Ucrainei accesul la Starlink. Moscova l-a speriat spunandu-i ca ar putea lansa un atac cu arme nucleare

externe

Elon Musk, deportat, SUA, muncitor ilegal, minciuna

Elon Musk le-a ordonat anul trecut inginerilor sai sa inchida reteaua de sateliti de comunicatii Starlink care actiona in apropierea coastelor peninsulei Crimeea pentru a zadarnici un atac insidios ucrainean asupra flotei ruse de la Marea Neagra, potrivit cartii autobiografice a lui Musk semnata de scriitorul Walter Isaacson, relateaza joi CNN.

Decizia lui Musk, care i-a facut atunci pe oficialii ucraineni sa se roage de el sa repuna satelitii in functiune, a fost motivata de o puternica teama ca Rusia ar fi raspuns cu arme nucleare unui atac ucrainean asupra Crimeei, teama rezultata in urma discutiilor lui Musk cu inalti oficiali rusi.

In biografia excentricului miliardar, intitulata „Elon Musk”, Walter Isaacson, autor de asemenea al biografiilor lui Steve Jobs si Albert Einstein, prezinta noi informatii despre Musk si modul in care spaima sa fata de extinderea razboiului l-a determinat sa respinga cererile ucrainenilor de a le permite folosirea retelei Starlink pentru a-i ataca pe rusi.

Astfel, in timp ce drone subacvatice ucrainene echipate cu explozivi se apropiau de flota rusa, acestea „au pierdut conectivitatea si au esuat pe tarm fara sa produca pagube”, in urma ordinului generat de teama lui Musk asupra unui „mini Pearl Harbour”, se arata in carte.

Prin reteaua sa de sateliti Musk a ajutat Ucraina sa mentina operationale internetul si comunicatiile, dupa ce odata cu lansarea invaziei, in februarie 2022, Rusia a distrus retelele de internet si telefonie mobila ucrainene. Insa armata ucraineana a folosit aceste servicii si pentru operatiunile sale ofensive impotriva trupelor ruse, spre nemultumirea lui Musk.

„Ce caut eu in acest razboi ?”, l-a intrebat Musk pe Isaacson. „(Reteaua) Starlink nu a fost creata pentru a fi implicata in razboaie. Ea exista pentru ca oamenii sa poata privi Netflix, sa glumeasca, sa aiba internet pentru scoala si sa faca lucruri bune pasnice, nu lovituri cu drone”, a deplans el. Cu toate acestea, Elon Musk a permis in continuare Ucrainei sa-i foloseasca reteaua de sateliti, inclusiv in scopuri militare.

Dupa ce SpaceX a cheltuit zeci de milioane de dolari pentru a furniza Ucrainei echipamentele necesare utilizarii retelei Starlink, Musk a amenintat toamna trecuta ca nu mai este dispus sa suporte singur costurile acestui ajutor oferit Kievului, dar in cele din urma compania sa a ajuns la o intelegere cu SUA si cu guverne europene pentru ca acestea sa plateasca circa 100.000 de receptoare de satelit.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: