Nea Calin din Tariceni primea bocanci in gura in anii ’50. Tariceanu da el cu bocancu-n gura Justitiei

Adormise, dar somnul nu era deloc unul odihnitor. Nea Calin din Tariceni era cuprins de ganduri si de intrebari pe care si le punea singur. Acestea il macinau zi de zi. De cand in sat la el venisera acei domni, cu propunarea adresata taranilor de a intra in CAP, nea Calin era mai tot timpul ganditor.

E drept, oamenii le vorbisera frumos taranilor, le prezentasera avantajele intrarii in Cooperativa, lasand de inteles ca cine nu vrea sa se inscrie in CAP, e liber sa n-o faca. Tocmai aici era buba: nea Calin nu stia ce sa faca. A tot discutat cu vecinii, cu alti consateni si nu isi formase inca o imagine clara a ceea ce urma sa faca.

Nea Calin, totusi, se gandea sa nu dea pamantul. Cine vrea sa intre in CAP sa intre, el nu se va inscrie in Cooperativa. Va ramane sa isi lucreze singur tarlalele si sa isi ingrijeasca animalele. Cine stie, poate CAP-ul va fi un element favorabil comunitatii, poate va avea posibilitatea sa faca diverse afaceri cu acesta. Trecusera deja doua saptamani, de cand oamenii din Tariceni primisera propunerea, iar Nea Calin era aproape hotarat sa nu isi dea pamantul.

De altfel, le spusese acelor domni cu cravate rosii ca ar mai vrea sa il tina macar un an si, dupa aceea, mai discuta. Somnul ii fu zdruncinat de o bataie in geam. Nea Calin se ridica si merse sa vada cine e. Nici nu apuca bine sa deschida usa ca cineva ii puse un sac negru in cap, ii dadu doua picioare peste fata si lesina.

Cand se trezi, Nea Calin vazu imprejurul lui o masa si un bec care ii batea direct in ochi. Nu stia unde se afla si de ce se afla acolo. Nu trecu mult si domnul gardian Visinica intra la el in celula. Fara nicio explicatie, il mai lovi de vreo doua ori cu bocancii in gura, lasandu-l lat. Urmara cateva saptamani de chin. Nea Calin isi dadu, dupa ceva vreme, seama ca, din cauza refuzului de a adera la CAP, se afla acolo, asa ca incepu sa strige: „semnez, semnez, intru in CAP!!”

Degeaba striga asa, alte saptamani in sir, nimeni nu-l auzea. Singurul care auzea era gardianul Visinica, cel care, din cand in cand, mai intra in celula, ii oferea un pahar cu apa si doi bocanci in gura. Dupa luni bune, fu dus in fata unui individ imbracat in haina militara, care nu-i spuse decat atat: „Semneaza si, mars, de ia-ti calul si caruta in primire. De azi incolo vei face cum spune presedintele de CAP”.

Calin Popescu Tariceanu se trezi plin de sudori, dupa un asemenea vis. Auzise el ca un unchi de-al sau, din Tariceni, traise clipe de cosmar in acei ani ’50, crunta perioada stalinista. Nu isi dadu seama de ce tocmai acum, i-a fost dat sa traiasca in somn un asemenea cosmar.

Stia ca azi trebuie sa mearga la DNA sa dea o declaratie. Deschise dulapul in care avea sute de mii de parfumuri, isi dadu cateva jeturi din cateva sticlute, isi pupa nevasta pe frunte si pleca la drum. La sediul DNA Brasov, oamenii l-au poftit respectuos inauntru, ca doar e al doilea om in stat, ca functie, ce naiba!

Procurorii i-au adus la cunostinta faptul ca este acuzat de marturie mincinoasa si favorizarea infractorului, iar Calin Tariceanu a fost lasat sa plece linistit acasa. A avut posibilitatea sa pozeze in martir, in victima unui sistem politic numai de el stiut, toate televiziunile au fost cu cadrele pe el. Pentru Calin Tariceanu urmeaza acum lungi momente de asteptare: procurorii trebuie sa intocmeasca rechizitoriul, trebuie sa-l trimita in judecata, procesul va dura ani buni.

Calin Tariceanu nu uita sa ne aduca aminte ca traim intr-un stat al procurorilor, asemanator cu acel stat tortionar din perioada stalinista. Uita sa ne spuna ca, spre deosebire de cazul unchiului sau, procurorii din ziua de azi nu mai dau cu bocancu-n gura, ci trimit acuzatul in fata instantei. Procurorul nu da verdicte, ci doar acuza. Judecatorul decide daca acuzatul este vinovat sau nu, pe baza probelor de la dosar.

Pe vremea lui nea Calin din Tariceni, nu existau procurori sau judecatori, exista un singur Dumnezeu. E drept, acesta te insfaca de ceafa, vand diferite infatisari. In cazul lui Nea Calin din Tariceni, Dumnezeul s-a nimerit a fi Visinica. In cazul lui Calin Popescu Tariceanu, nici nu mai vorbim de Dumnezeu. El insusi e Creatorul si Fauritorul democratiei din Romania.