life

Nebunia turistilor in vacanta. Venetia: „Un turist rus a furat un taxi pe apa si l-a turat pe Grand Canal”. Roma: „Doi turisti americani si-au aruncat scuterele la vale pe Treptele Spaniole”

Inotul in canale protejate UNESCO. Patrunderea in situri istorice protejate. Coborarea cu masina pe cea mai faimoasa scara din lume. Si tocmai cand credeai ca ai vazut ce era mai rau: spargerea a doua statui nepretuite intr-un acces de furie, potrivit CNN.

Pe masura ce restrictiile de calatorie au scazut in aceasta vara si turistii s-au intors in Europa, stirile privind comportamentul urat al acestora continua sa curga.

In iunie, doi turisti americani au provocat daune in valoare de 25.000 de dolari Treptelor Spaniole din Roma, cand si-au impins – si apoi au aruncat – scuterele la vale.

In mai, un turist saudit si-a condus Maserati-ul inchiriat pe scara de travertin, rupand doua dintre trepte.

Intre timp, in Venetia, turistii inoata in mod obisnuit in canalele protejate de UNESCO, si care sunt in acelasi timp si sistemul de canalizare al orasului. In august, doi australieni au facut surf pe Marele Canal, in timp ce in mai, niste americanii au facut baie in pielea goala langa un monument important.

Si asta nu e tot.

Tot in august, un australian a decis sa se plimbe cu mopedul in jurul sitului roman Pompeii, in timp ce in octombrie, un american a spart doua sculpturi romane din Muzeul Vaticanului, suparat ca nu-l poate vedea pe papa. Cu doua luni mai devreme, un cuplu de americani a fost surprins in timp ce isi scrijelea initialele pe Arcul lui Augustus, un monument vechi de 2.000 de ani aflat langa Colosseum.

Este mai rau decat de obicei, sau doar am uitat cat de urat se comporta unii oameni cand sunt in vacanta?

Numarul turistilor care si-au petrecut vacanta in Italia din ianuarie pana in iulie 2022 a crescut cu 172% fata de anul trecut. Eike Schmidt, directorul Galeriei Uffizi din Florenta, cel mai vizitat muzeu al Italiei in 2021, spune ca acest comportament nu e nou.

„Nu cred ca este mai rau anul acesta – cred ca reluam de unde ne-am oprit in 2019, pentru ca vizitatorii s-au intors”, spune el. „Cu siguranta exista oameni care nu respecta locul unde se afla”. La fel ca inainte de pandemie cand a vazut o femeie asezata in mijlocul operelor de arta nepretuite facandu-si pedichiura.

Muzeul este atat de bine supravegheat incat incidentele au loc rar in interior, spune Schmidt — dar afara este o alta poveste. Galeria si-a creat o pietonala cu banci sculptate in locala, pentru turistii obositi. Numai ca ei nu doar se odihnesc. Fara sa le pese de faptul ca bancile sunt cioplite manual in secolul al XVI-lea, mananca, lasand sosurile sa se scurga pe piatra poroasa, care se pateaza imediat. De asemenea, isi exerseaza talentul la graffiti pe exteriorul galeriei.

In 2018, spune Schmidt, personalul curata in fiecare dimineata „toate desenele si inscrisurile de pe cladiri pe care oamenii le faceau noaptea tarziu, dupa prea multe bauturi”.

„In general, oamenii nu scriu pe o suprafata curata. Dar daca cineva a desenat putin sau a scris ceva, este mult mai usor, deoarece bariera psihologica este mai joasa. Acum, oamenii scriu foarte rar pe cladire. Dar ceea ce a revenit dupa pandemie este problema panini si a vinului si a Coca-Cola si a tot felul de chestii grase si zaharoase. Oamenii le cumpara din localuri care nu au mese, cauta in jur un loc sa stea si primul lucru pe care il gasesc sunt monumentele”.

Anul trecut, Schmidt a cerut ca fast-foodurile sa fie impozitate mai mult decat restaurantele cu mese si cu toalete pentru oaspeti, dar „nu s-a intamplat nimic, niciunul dintre politicieni nu vrea sa se implice”.

Lucrurile sunt mai putin linistite in Venetia, unde, doar pana in iulie, politia municipala a amendat 43 de turisti care inotau in canale, potrivit comisarului sef Gianfranco Zarantonello. Numarul este aproape dublu fata de intreg anul 2021, in care au fost prinsi 24 de inotatori.

Au fost, de asemenea, 46 de turisti care au degradat monumentele de la Venetia pana acum.

„La un moment dat, un turist rus a furat un taxi pe apa si l-a turat pe Grand Canal”, a mai spus Zarantonello. „Au furat gondole. Unii au cazut dintr-o gondola furata de Anul Nou si au intrat in hipotermie pana am ajuns noi la ei”.

In afara de inotul in canale, anul acesta politia s-a mai confruntat cu o turista din Cehia care facea plaja topless pe un monument inchinat victimelor razboiului, un belgian care merge cu o Vespa pe pietonala, doi australieni care au mers pe Grand Canal pe eFoils (placi de surf cu propulsie electrica) si un italian din alta regiune care a deteriorat permanent cu graffiti una dintre bisericile din oras.

Tom Jenkins, directorul Asociatiei Europene de Turism (ETOA), spune ca Italia se confrunta cu incidente specifice din cauza unicitatii ei. Aici exista bogatii arhitecturale si culturale care nu se gasesc in alte tari cu volum atat de mare de turisti. Este normal ca printre acestia sa fie si unii care se comporta iresponsabil.

„De asemenea, este posibil ca Italia sa atraga oameni care au si alte interese decat pur si simplu curiozitate artistica, arhitecturala si arheologica, iar acesti oameni nu se potrivesc neaparat cu mediul.” Ideea de „dolce vita”, ca Italia este un loc al libertatii si eliberarii, nu face bine patrimoniului.

Totusi, expertii italieni spun ca nici felul in care vad strainii Italia nu ajuta.

Pentru istoricul de film Nicola Bassano, filme precum „La Dolce Vita”, al lui Federico Fellini, in care Marcello Mastroianni si Anita Ekberg se saruta in Fontana di Trevi, au creat o idee falsa despre Italia in strainatate.

„Italia este vazuta si judecata de turistii straini – si in special de americani – prin stereotipuri care sunt inradacinate in filme, in special „La Dolce Vita” si „Vacanta romana”, si prin imaginea pe care strainii si-au format-o despre noi prin imigratie”, spune el.

„Nu fac distinctie intre romanul imbracat in centurion pentru a castiga bacsis si Colosseum. Totul devine parte dintr-un spectacol in care nu exista reguli.”

Primarul Venetiei, Luigi Brugnaro, a criticat in mod constant pe Twitter „neputinta” autoritatilor in fata „imbecililor”.

Deoarece multe dintre aceste fapte, cum ar fi inotul in canale, sunt clasificate drept infractiuni civile, orasele ii pot doar amenda si le pot interzice sa intre in oras timp de 48 de ore. Doar atunci cand sunt deteriorate obiective turistice, urmarirea penala este o optiune.

Uneori, turistii spun ca nu stiau ca fapta lor nu este permisa. Si, spune Zarantonella, uneori este adevarat. Cand vine vorba de inot sau surfing in Venetia, spune el, „acestea sunt actiuni care sunt permise in propriile tari, dar interzise aici. Deci este genul de comportament care este vazut ca fiind legal”. Totusi nu scuza faptul ca nu s-au interesat care sunt regulule de urmat inainte de calatorie.

Insa se poate sa fie vorba mai putin despre ignoranta si mai mult despre dorinta de epatare pe internet. Pe masura ce retelele sociale ne subjuga din ce in ce mai mult, vedem cum apare un comportament din ce in ce mai scandalos.

„Actiunile lor sunt amplificate de retelele sociale”, confirma Zarantonella.

Un turist englez, lector universitar, a postat pe Twitter, in iulie, un videoclip cu el inotand in Grand Canal si apoi fugind de politie, in incercarea de a-si imita eroul, pe Lord Byron. Dar atitudini ca aceasta, spune Zarantonello, dauneaza orasului pe care Byron l-a iubit.

„Este o chestiune de respect pentru oras. Este un loc atat de bogat in istorie, nu este o piscina sau o plaja unde poti face toate chestiile astea”, spune el.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

BREAKING Presedintele SUA, Joe Biden, a autorizat Ucraina sa foloseasca rachete cu raza lunga de actiune pentru a lovi Rusia

Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…

O oră ago

Doua drone rusesti au survolat spatiul aerian al Republicii Moldova. Acestea au zburat la o inaltime de aproximativ 100 de metri

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…

2 ore ago

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

3 ore ago

Papa Francisc solicita initierea unei anchete care sa stabileasca daca Israelul a comis un genocid in Fasia Gaza

Intr-un extras dintr-o carte de interviuri, liderul Bisericii Catolice, papa Francisc, afirma ca, potrivit „unor…

3 ore ago

Bloomberg: Coreea de Nord ar putea trimite, in total, in Ucraina peste 100.000 de soldati pentru a-l ajuta pe Putin

Coreea de Nord ar putea desfasura pana la 100 000 de soldati pentru a ajuta…

3 ore ago

Cum sa economisesti in sezonul rece: Sfaturi practice pentru casa/ gospodaria ta

In fiecare sezon rece, facturile la energie cresc, iar acest lucru pune presiune pe bugetul…

4 ore ago