Negoita il tradeaza si pe Ponta: „Daca o amanam alegerile pentru primavara, ne garanteaza cineva ca va fi mai bine in martie sau aprilie?”
Primarul Sectorului 3, Robert Negoita, sustine organizarea alegerilor pe 6 decembrie, in contradictie cu opinia lui Victor Ponta. El este de parere ca nu exista garantia ca daca se amana alegerile parlamentare din decembrie pentru la anul, in martie sau aprilie, o sa fie mai bine din punctul de vedere al pandemiei COVID-19.
„Haideti sa ne inspiram si noi de la altii care sunt ceva mai avansati decat noi! Eu sunt un nationalist, cred in poporul roman si in capacitatea noastra (…), dar pe zona asta de democratie nu suntem la nivelul la care sa dam lectii altora. Astazi SUA organizeaza alegeri cu coada, cu participare record din ce am inteles (…). Avem si propria experienta, tocmai am avut alegeri locale acum o luna si ceva si s-au desfasurat rezonabil. Din perspectiva mea, au fost bine organizate, nu am vazut sa fie aglomeratie, toata lumea si-a vazut de treaba, oamenii au reactionat foarte civilizat si m-au facut sa fiu mandru ca sunt roman si iata ca noi, in Romania, putem sa demonstram maturitate in a trece peste un anumit moment care poate fi dificil. Si daca o amanam pentru primavara, ne garanteaza cineva ca va fi mai bine in martie sau aprilie?”, a spus Robert Negoita, marti, la B1 TV, citat de Agerpres.
El a subliniat ca nu e partizan al alegerilor in decembrie, dar situatia nu este mai grava decat in SUA. „Nu, nu sunt partizan, dar la o analiza, nu avem incidente mai multe sau nu e situatia mai grava decat in SUA si iata ca dansii au organizat alegeri. Astazi cand vorbim, in Statele Unite se voteaza (…), statele de langa noi au organizat alegeri, in Europa se organizeaza alegeri, specialistii nu ne spun ca am avea sanse ca in primavara sa fie mai bine”, a adaugat Robert Negoita.