Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a declarat joi pentru Agerpres ca este surprins de decizia CCR, care a admis sesizarea Avocatului Poporului asupra unor prevederi referitoare la instituirea carantinei, el precizand ca toate masurile luate de Guvern au ca scop limitarea imbolnavirilor in contextul pandemiei de COVID-19.
„Sunt surprins de decizia CCR, dar dupa cum stiti eu nu comentez hotararile judecatorilor. Toate masurile luate de Guvernul Romaniei, respectiv Ministerul Sanatatii, precum si eforturile depuse au ca scop limitarea imbolnavirilor si raspandirii bolii. Asteptam motivarea acestei decizii”, a spus Tataru.
El a afirmat ca este in vigoare Legea speciala 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Oricum, avem in vigoare o lege speciala – Legea 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a aratat ministrul.
Dispozitii ale articolului 25 alineatul 2 teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si din OUG 11/2020 referitoare la unele masuri aferente instituirii carantinei „nu intrunesc cerintele de claritate si previzibilitate a legii si afecteaza drepturi si libertati fundamentale”, a stabilit, joi, Curtea Constitutionala a Romaniei.
Curtea a luat in discutie, joi, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor articolului 25 alineatul (2) din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si ale articolului 8 alineatul (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului 11/2020 privind stocurile de urgenta medicala, precum si unele masuri aferente instituirii carantinei.
Dispozitiile criticate au urmatorul cuprins:
* Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 – „Masurile privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta generate de epidemii, precum si bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului Sanatatii”;
* Art. 8 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 11/2020: „(1) In cazul epidemiilor/pandemiilor sau situatiilor de urgenta de sanatate publica internationale declarate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, daca exista un risc iminent pentru sanatatea publica, cu respectarea Regulamentului sanitar international (2005), la propunerea Grupului tehnic de experti ai Ministerului Sanatatii, ministrul Sanatatii instituie carantina pentru persoanele care intra pe teritoriul Romaniei din zonele afectate, ca masura de prevenire si limitare a imbolnavirilor”.
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (2) teza intai din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii; a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.11/2020 privind stocurile de urgenta medicala, precum si unele masuri aferente instituirii carantinei; cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 95/2006 privind in reforma in domeniul sanatatii, precizeaza CCR.
Cancelarul german Olaf Scholz l-a indemnat vineri, in cadrul unei conversatii directe, pe presedintele rus…
Presedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidentiale, a afirmat vineri ca omul de afaceri…
Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat vineri ca, in situatia in care referendumul pe Bucuresti…
Reteaua sociala americana Bluesky, care se doreste a fi o alternativa la X, a anuntat…
China a pregatit contramasuri impotriva companiilor americane daca presedintele ales Donald Trump reaprinde razboiul comercial…
Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, i-a cerut vineri lui Marcel Ciolacu sa prezinte dovada ca nu…