Nervos in SUA. Ciolacu cere schimbarea ambasadorului Romaniei la Washington: „Lipsa de anvergura, nu se califica pentru a fi ambasador”

politica

Ciolacu la Washington

Premierul PSD Marcel Ciolacu cere ca ambasadorul Romaniei in SUA, Andrei Muraru, sa fie schimbat din functie dupa ce, luni, a avut cu acesta un schimb de replici taioase in fata romanilor stabiliti in America.

”Nu mai avut nicio discutie cu domnul ambassador si cred ca o perioada mai lunga de timp nu o sa avem discutii. In primul loc, eu am venit aici insotit de ministra de Externe, este reprezentanta de varf a diplomatiei romane, nu apucasem sa avem discutiile aplicate cum vor fi reprezentarile in ziua urmatoare de aceea am si spus ca cateodata e bine sa ai rabdare. Totusi, lipsa de anvergura a domnului ambasador si o reactie pana la urma cred ca emotionala a domniei sale nu l-a calificat pentru a fi ambasador”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

Intrebat daca l-ar fi rechemat din postul de ambassador, daca decizia ar fi fost in pixul sau si nu al presedintelui, Ciolacu a spus: ”Categoric”.

”Presupun ca doamna ministru va avea discutiile cu presedintele Romaniei”, a mai declarat Ciolacu.

Citeste si: Ciolacu s-a certat cu ambasadorul Romaniei in SUA in fata oficialilor SUA si a romanilor americani. I-a spus sa-si vada de lungul nasului – Video

Marcel Ciolacu a avut o replica nervoasa, la Washington, dupa ce ambasadorul Romaniei in SUA a spus ca premierul nu a dorit sa il aiba in preajma la intalnirile politice pe care le va avea cu inaltii oficiali ai SUA. „Important este sa ne vedem misiunea pe care o avem fiecare”, i-a spus Ciolacu.

„Rolul meu in aceasta vizita se incheie aici. Multumesc echipei mele de la Washington pentru efortul depus in ultimele zile pentru a facilita intalnirile din urmatoarele zile, insa domnul prim-ministru a considerat ca nu este necesara participarea reprezentantilor Ambasadei Romaniei la Washington la intalnirile politice din urmatoarele zile. Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu imi ramane decat sa va doresc foarte mult succes dumneavoastra si echipei guvernamentale, pentru ca succesul dumneavoastra aici, in America, inseamna succesul Romaniei. Si in definitiv va dorim ceea ce ne dorim cu totii – intalniri de substanta, rodnice pentru pacea, prosperitatea si securitatea romanilor”, a spus Alexandru Muraru, la intalnirea cu reprezentanti ai comunitatii de romani din SUA.

Ulterior, diplomatul a adaugat ca a facut „o constatare”.

„O sa imi permit… cred ca domnul ambasador e mai tanar decat mine, cred ca cea mai mare calitate in politica este rabdarea. Nu cred ca este mare diferenta intre politica si diplomatie si sunt ferm convins ca domnul ambasador nu si-a pierdut inca rabdarea, cum nici eu n-am facut-o de multe ori si in contexte mai dificile. Important este sa ne vedem misiunea pe care o avem fiecare intr-un moment important pentru Romania si mai putin pentru interesele noastre sau viziunile noastre personale”, a declarat Ciolacu, in replica, citat de Agerpres.

La cearta dintre Ciolacu si Muraru au fost prezenta si ambasadoarea SUA la Bucuresti, Kathleen Kavalec.

Muraru a fost consilier al lui Klaus Iohannis iar fratele sau este presedinte al PNL Iasi.

Luni, Marcel Ciolacu participa la ceremonia oficiala de depunere a unei coroane de flori la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington. Ceremonialul include 19 salve de tun si onorul drapelului.

Ulterior, premierul roman se va intalni, la Pentagon, cu secretarul american al Apararii, Lloyd Austin, si cu seful diplomatiei americane, Antony Blinken. La finalul zilei, se va intalni si cu Jennifer Granholm, secretar pentru Energie al SUA.

Marcel Ciolacu este in vizita oficiala la Washington D.C. si la New York pana miercuri, impreuna cu o delegatie guvernamentala din care fac parte ministrul Apararii, Angel Tilvar, ministrul Afacerilor Externe, Luminita Odobescu, si ministrul Economiei, Radu Oprea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: