Nesimtire. Patru senatori cer DECONTAREA taxelor pe bagajele cu care zburat la campionatul european de fotbal
O delegatie de patru senatori care a participat, in perioada 13-17 iunie, intr-o vizita oficiala in Franta, la invitatia Senatului Francez, a cerut, luni, printr-un memorandum intern, Biroului Permanent al Senatului, decontarea sumei de 50 de euro, reprezentand o taxa pentru depasirea greutatii admise a bagajelor de cala, de 50 de euro, scrie News.ro.
Potrivit vicepresedintelui Senatului, Ioan Chelaru, cererea celor patru senatori a fost respinsa de conducerea Senatului.
„Au precizat ca au avut cateva obiecte, cadouri pentru partea franceza, care au venit din magazia Senatului si se pare ca, astfel, s-a depasit excedentul de bagaje. Linia aeriana nu a fost de acord sa scuteasca de plata acest excedent si de aceea s-a cerut ca plata sa fie facuta de Senat”, a spus Chelaru.
Ioan Chelaru a mentionat ca in urma analizei din Biroul Permanent ”conducerea Senatului a apreciat ca suma este modica si poate fi acoperita altfel, nu din bugetul Senatului”.
Senatorii care au facut parte din delegatia grupului de prietenie Romania-Franta, invitati de grupul de prietenie omolog din Senatul Francez, in perioada 13-17 iunie, au fost Viorel Grigoras (PNL), Florian Popa (PSD), Laurentiu Coca (PSD) si Dinca Marinica (PNL).
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook