Nici Rishi Sunak nu este inghitit de Kremlin: „Nu avem nicio speranta pentru schimbari pozitive, oricare ar fi ele, in viitorul apropiat”

externe

Rusia nu vede „nicio speranta” ca relatiile sale cu Regatul Unit sa se amelioreze dupa numirea lui Rishi Sunak in functia de prim-ministru britanic, a declarat Kremlinul, informeaza Reuters si AFP.

„In acest moment, nu vedem nicio premisa, nicio baza si nu avem nicio speranta pentru schimbari pozitive, oricare ar fi ele, in viitorul apropiat”, a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Relatiile dintre Rusia si Occident traverseaza dupa declansarea ofensivei ruse in Ucraina, la sfarsitul lui februarie, o criza fara precedent de la incheierea Razboiului Rece incoace.

Ucraina a primit sprijinul capitalelor occidentale, inclusiv al Londrei, sub forma de sustinere diplomatica si livrari de arme, in timp ce impotriva Rusiei au fost adoptate sanctiuni internationale aspre.

De asemenea, soldati ucraineni sunt formati de instructori britanici in Regatul Unit, inainte sa lupte in Ucraina impotriva armatei ruse.

„Rusia ramane deschisa si gata sa discute probleme dificile la masa negocierilor”, a sustinut totodata Peskov, precizand ca Moscova nu va negocia „in detrimentul intereselor sale”.

Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator de seful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, a fost numit oficial marti premier al Regatului Unit de catre regele Charles al III-lea dupa ce suveranul britanic a acceptat demisia lui Liz Truss, care s-a aflat la guvernare pentru doar 49 de zile, transmit agentiile internationale de presa.

Noul lider conservator a fost invitat sa formeze guvernul de catre regele Charles al III-lea cu prilejul intalnirii pe care au avut-o marti la Palatul Buckingham, dupa plecarea lui Truss, premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.

Sosit la ora locala 10:07 la Palatul Buckingham, fostul bancher si ex-ministrul de finante a avut prima sa audienta cu regele Charles al III-lea, potrivit imaginilor de la intalnire difuzate de serviciile suveranului britanic, scrie AFP.

Sunak, in varsta de 42 de ani, este primul prim-ministru britanic de origine indiana si cel mai tanar in ultimii peste 200 de ani.

Totodata, potrivit Reuters, Sunak este al treilea premier britanic din ultimele doua luni.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: