Nicolicea, lovitura usturatoare la portofel. USR a reusit sa-l dea jos din functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a pierdut, luni, functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor. El a pierdut si numeroase beneficii aferente acestei functii, cum ar fi mai multi bani la salariu si servicii de protocol. Pentru ca lovitura sa fie si mai dureroasa, locul sau a fost luat de un deputat USR.
Noua componenta a Biroului permanent al Camerei Deputatilor, pentru sesiunea parlamentara 2 septembrie – 31 decembrie 2019, a fost aprobata luni de plen. Functia lui Nicolicea a fost preluata de un deputat USR, Vlad Durus. S-au inregistrat 267 de voturi „pentru” si 9 – „impotriva”.
Astfel, vor detine functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor: Florin Iordache (PSD), Carmen Ileana Mihalcescu (PSD), Marilen-Gabriel Pirtea (PNL) si Vlad Emanuel Durus (USR). Anterior, postul acordat USR era detinut de Eugen Nicolicea (PSD).
Functia de secretar va fi detinuta de Lia Olguta Vasilescu (PSD), Cristian Buican (PNL), Daniel Constantin (PRO Europa) si Dragos Gabriel Zisopol (minoritati). Anterior, postul de secretar detinut de PRO Europa ii revenea lui Silviu Dehelean (USR).
Chestori ai Camerei Deputatilor pentru aceasta sesiune ordinara vor fi: Catalin Marian Radulescu (PSD), Laurentiu Dan Leoreanu (PNL), Denes Seres (UDMR) si Andrei Gerea (ALDE).
In aceasta sesiune parlamentara Alfred-Robert Simonis va fi liderul grupului PSD, Raluca Turcan – liderul grupului PNL, iar Stelian Ion – liderul grupului USR.
Grupul parlamentar PRO Europa il va avea ca lider pe Victor Ponta. Attila Korodi ramane liderul grupului UDMR, iar Varujan Vosganian al grupului ALDE din Camera Deputatilor. Emil Marius Pascan va fi liderul grupului PMP, iar Varujan Pambuccian – al grupului minoritatilor nationale.