Nicusor Dan a castigat definitiv procesul cu ANI. Recursul ANI a fost declarat „nefondat”

politica

Nicusor Dan, PUZ, suspendate, anulate, mafia imobiliara, miliarde, politicieni locali

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a castigat definitiv, marti, procesul cu Agentia Nationala de Integritate, au declarat surse oficiale pentru aktual24.ro. ICCJ a respins recursul ANI.

Minuta ICCJ:

„Cu unanimitate: Respinge cererea de suspendare a judecarii cauzei pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate de catre Curtea Constitutionala, ca nefondata. Respinge exceptia lipsei de interes a recursului incident, ca nefondata.

Cu majoritate: Respinge recursul principal declarat de recurenta-parata Agentia Nationala de Integritate impotriva Sentintei civile nr. 1414 din data de 21 septembrie 2023 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal, ca nefondat.

Cu unanimitate: Respinge recursul incident declarat de recurentul-reclamant Dan Nicusor Daniel impotriva Sentintei civile nr. 1414 din data de 21 septembrie 2023 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal, ca nefondat. Definitiva.

Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei, conform art. 402 din Codul de procedura civila, astazi, 22 octombrie 2024. Cu opinia separata a doamnei judecator V. Dumitrache, in sensul admiterii recursului principal declarat de recurenta-parata Agentia Nationala de Integritate impotriva Sentintei civile nr. 1414 din data de 21 septembrie 2023 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal, casarii in parte a sentintei recurate si respingerii cererii de chemare in judecata formulate initial, ca nefondata”.

In septembrie 2023, Nicusor Dan castigase si la Curtea de Apel, dar ANI a facut recurs.

Nicusor Dan a solicitat in instanta anularea raportului Agentiei Nationale de Integritate (ANI), prin care edilul a fost declarat in stare de incompatibilitate si conflict de interese.

Conform raportului intocmit de ANI, Nicusor Dan a ocupat simultan functia de primar general al Capitalei si director general al unor institutii din subordinea sa, precum Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti si Administratia Strazilor Bucuresti.

Primarul s-ar fi aflat intr-un conflict de interese dupa ce ar fi semnat mai multe documente in calitate de director. In 2021 ar fi cerut in calitate de director general suplimentarea bugetului Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti cu 3.000.000 lei si ulterior ar fi retransmis institutiei, in calitate de primar general, bugetul solicitat.

Agentia Nationala de Integritate sustinea si ca Primaria Capitalei ar fi platit o amenda in locul sau.

Nicusor Dan a explicat pe pagina sa de Facebook ca pe perioada de vacanta a functiei de director al unor institutii din subordinea primariei si-a exercitat atributiile legale de primar, fara sa ocupe functia de director.

Cat despre amenda primita de la Inspectoratul de Stat in Constructii, edilul a spus ca sanctiunea a fost aplicata Primariei Capitalei, nu persoanei fizice.

Primarul General a contestat raportul in instanta. Curtea de Apel Bucuresti a anulat partial raportul ANI, dar a respins cererea primarului de a considera sesizarea ilegala.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: