Nicusor Dan loveste puternic mafia imobiliara: „O sa cer prefectului sa atace in instanta cele cinci PUZ-uri de sector. 23 de motive de nelegalitate”
Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, transmite ca a identificat 23 de motive de nelegalitate in cele cinci PUZ-uri de sector si ca va cere prefectului sa atace in instanta aceste planuri urbanistice coordonatoare.
In cadrul unei conferinte de presa sustinute la sediul municipalitatii, el a declarat ca o echipa de specialisti a intocmit un raport asupra oportunitatii urbanistice a acestor PUZ-uri de sector.
Potrivit edilului general, concluzia studiului este ca PUZ-urile de sector nu prezinta probleme punctuale, ci sunt „fundamental gresite pe suprafete consistente de teren”. Ca urmare, a sustinut Nicusor Dan, problemele nu pot fi solutionate prin amendamente punctuale.
„O sa cer prefectului Municipiului Bucuresti sa atace in instanta cele cinci PUZ-uri de sector. In momentul in care o va face, ele vor fi suspendate si prin actiunea prefectului”, a precizat Nicusor Dan.
”Va spun in momentul acesta doar atat: am identificat 23 de motive de nelegalitate pe cele cinci PUZ-uri de sector si avem un raport asupra oportunitatii urbanistice a celor cinci PUZ-uri de sector intocmit de o echipa de urbanisti care spun, in esenta, ca aceste PUZ-uri nu au niste probleme punctuale, cum ar fi un numar de, sa zicem, o suta de terenuri la care schimb functiunea din spatiu verde in spatiu construibil, ci aceste PUZ-uri sunt fundamental gresite pe suprafete consistente de teren si nu se pune problema ca ele sa fie amendate partial”, a adaugat primarul.