Categories: news

NOI detalii despre operatiunea terorista din Afganistan. Ce se intampla cu ucigasii afgani

Ministrul Apararii, Mihnea Motoc, a declarat, luni, ca un al treilea afgan ar fi fost arestat in legatura cu incidentul produs la sfarsitul saptamanii trecute in apropiere de Kandahar, soldat cu moartea a doi militari romani.

„Se pare ca exista si un al treilea afgan care ar fi fost arestat in legatura cu incidentul respectiv. Din pacate, asemenea incidente au suficiente precedente in teatrul de operatii Afganistan. I-au lovit naprasnic si pe aliati ai nostri si pe americani. Au fost luate o serie de masuri speciale pentru prevenirea si combaterea lor. Sunt implementate proceduri dedicate acestui tip de risc, dar cu toate acestea, desi recent fenomenul se diminuase si chiar la un moment dat disparuse, intr-un teatru de operatii precum Afganistanul, cu un asemenea grad ridicat de risc, ele nu pot fi, din pacate, excluse”, a afirmat Motoc, dupa ce a participat la o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Patriei din al Doilea Razboi Mondial, cu prilejul zilei de 9 mai.

Demnitarul a precizat ca ancheta militara legata de acest incident e facuta de romani, cu sprijin si informatii de la aliati si de la autoritatile afgane.

„A fost un schimb de focuri intr-o baza a politiei speciale afgane, in care ai nostri executau misiuni de pregatire cu ei. S-a deschis focul din partea a doi purtatori de uniforma a fortelor de politie afgana, probabil politisti afgani. Ai nostri au ripostat imediat, i-au doborat pe agresori. Din pacate, trei dintre militarii nostri din fortele pentru operatii speciale au fost atinsi, au fost transportati imediat la spitalul de campanie din baza militara Kandahar. Doi dintre ei s-au prapadit – sublocotenent post-mortem Iulian Dumitrescu, sublocotenent post-mortem Adrian Vizireanu. Am fost extrem de afectat de aceasta veste naprasnica cu atat mai mult cu cat ii vizitasem in urma cu nu mai mult de sase zile in baza unde activau si i-am vizitat la inceputul anului in unitatea de unde provin, la Buzau”, a adaugat ministrul.

Doi militari romani si-au pierdut viata si un al treilea a fost ranit in urma unui incident care a avut loc sambata dimineata, in apropiere de localitatea Kandahar din Afganistan, pe timpul executarii unei misiuni de instruire a politistilor afgani.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Rusia a condamnat doi soldati care au ucis o intreaga familie in Ucraina

Un tribunal din Rusia a condamnat doi soldati rusi la inchisoare pe viata pentru uciderea…

2 minute ago

SUA acuza un iranian de organizarea unui complot pentru a-l ucide pe Donald Trump

Statele Unite au acuzat un iranian in legatura cu un presupus complot ordonat de Corpul…

45 de minute ago

Provincia pakistaneza Punjab este atat de poluata incat autoritatile interzic intrarea oamenilor in parcuri, gradini zoologice si locuri de joaca

Provincia Punjab din estul Pakistanului a interzis vineri intrarea populatiei in parcuri, gradini zoologice, locuri…

55 de minute ago

Germania: Un presupus lider extremist de stanga arestat in Turingia pentru agresiuni fizice motivate politic

Dupa o cautare care a durat mai multi ani, politia germana a arestat un presupus…

O oră ago

Amsterdam interzice demonstratiile dupa ce „echipe antisemite” i-au atacat pe fanii israelieni care au venit pentru meciul de fotbal Ajax Amsterdam – Maccabi Haifa

Incepand de vineri, timp de trei zile, Amsterdam a interzis demonstratiile, dupa ce suporterii israelieni…

O oră ago

Lipsa de respect, pedepsita doar cu 1000 de lei. O femeie din Bucuresti a intrat cu masina in Parcul Central din Targu Jiu pana la Masa Tacerii

O femeie care a intrat, vineri, cu autoturismul, in Parcul Central din Targu Jiu, pana…

3 ore ago