Noi dezvaluiri despre afacerile dubioase ale lui Dragnea cu TelDrum: Cum arata mica Delta din Teleorman, paradisul unde Dragnea si Grindeanu s-au pozat la stiuca
Noi dezvaluiri despre legaturile dubioase dintre Liviu Dragnea si celebra companie Tel Drum. Aceasta este a patra legatura substantiala a liderului PSD cu Tel Drum, dupa afacerea cu porci, domeniul de vanatoare si vacantele in Brazilia.
O investigatie HotNews.ro arata ca aici a facut Dragnea pozele cu premierul Sorin Grindeanu in timp ce pescuiau stiuca. Plasat in sudul judetului Teleorman, lacul se numeste Belina, despre care satenii din Seaca stiu ca este a lui Dragnea. In acte, micul paradis este al companiei Tel Drum.
Cum a ajuns Teldrum sa obtina in concesiune aproximativ 70 de hectare de luciu de apa pentru o chirie de 7000 de lei pe luna, cum arata mica Delta din Teleorman si ce rol a avut Liviu Dragnea in toata afacerea?
„Am intrat in Primaria Seaca in urma cu o luna, pe data de 4 aprilie, pretinzand ca suntem pescari care vor sa dea la peste in amenajarea Belina. Localnicii ne-au spus ca in lac nu se poate pescui pentru ca “este al lui Dragnea”, dar ne-au dus la primarie, pentru a fi indrumati catre o amenajare privata a primarului din apropiere. Edilul Lucian Calin era plecat la Alexandria, dar vicele Florin Dragomir era la birou. “La Belina nu puteti pescui ca este proprietate privata, a lui Dragnea, dar mergeti langa fosta statie electrica si acolo puteti”, ne spune Dragomir. La plecare il mai intrebam pe vicele Florin Dragomir daca am auzit bine si lacul Belina este al lui Dragnea. “Da, da, al lui este!”, este raspunsul sigur primit de la acesta. De altfel, acesta este mitul local in Seaca. Cam toti localnicii cu care am stat de vorba stiu ca lacurile Belina si Pavel precum si insula dintre ele sunt ale lui Dragnea. In acest moment nu exista nici o dovada ca Tel Drum = Liviu Dragnea, dat fiind ca actiunile Tel Drum sunt la purtator. Adica detinatorul lor este secret. Dar exista deja patru afaceri care arata apropierea Tel Drum de Liviu Dragnea, cele enuntate mai sus.
Celor doi localnici pe care i-am intalnit pe drumul spre lacurile Belina si Pavel le-am cerut indicatii. Am pretins ca suntem de la o firma de amenajari interioare si avem de facut o lucrare la vila lui Dragnea”, se arata in investigatie.
Citeste materialul integral pe Hotnews.ro.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook