news

Noi reguli pentru romanii care vor sa mearga in Italia. Masurile sunt valabile pana in 15 ianuarie

Cetatenii care vin din Romania sau au tranzitat tara pot intra pe teritoriul Italiei cu dovada unui test COVID-19 negativ sau, in cazul in care nu au acest document, sunt obligati sa se autoizoleze timp de 14 zile, informeaza un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Masurile adoptate sunt aplicabile pana la data de 15 ianuarie 2021, arata sursa citata.

„Persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul Romaniei in ultimele 14 zile anterioare sosirii in Italia sunt obligate sa prezinte transportatorului, la momentul imbarcarii, sau oricarei persoane desemnate sa efectueze controale, o adeverinta care confirma efectuarea, in 48 de ore anterioare intrarii pe teritoriul italian, a unui test de diagnostic molecular sau de captura antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infectia cu SARS-CoV-2”, precizeaza MAE.

In cazul neprezentarii testului mentionat anterior, este necesara autoizolarea pentru 14 zile. Avand in vedere ca autoritatile italiene nu au stabilit, pana la acest moment, un format/model al adeverintei care atesta rezultatul testului pentru infectia cu SARS-CoV-2, MAE recomanda ca documentul sa fie redactat in limba italiana sau engleza.

Totodata, in perioada 21 decembrie – 6 ianuarie 2021, persoanele care sosesc in Republica Italiana din tarile aflate pe lista C, inclusiv Romania, vor fi supuse in continuare masurii de autoizolare pentru 14 zile, pentru acest interval de timp nefiind necesara prezentarea unui test de diagnostic molecular sau de captura antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infectia cu SARS-CoV-2.

Sunt exceptate de la masurile mentionate anterior la sosirea in Republica Italiana urmatoarele categorii de persoane, cu conditia sa nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2:

– echipaje ale mijloacelor de transport;

– personal navigant;

– persoanele care se deplaseaza dinspre si catre statele si teritoriile mentionate in lista A (San Marino, Sfantul Scaun);

– persoanele care intra in Italia pentru motive de munca reglementate de protocoale speciale de siguranta, aprobate de autoritatea sanitara competenta;

– persoanele care intra din motive care nu suporta amanare, inclusiv participarea la evenimente sportive si expozitii la nivel international, in urma obtinerii unei autorizatii din partea Ministerului Sanatatii si cu obligatia de a prezenta transportatorului la momentul imbarcarii sau oricarei persoane desemnate sa efectueze controalele, adeverinta care confirma efectuarea, in cele 48 de ore anterioare intrarii pe teritoriul national, unui test de diagnostic molecular sau de captura antigen, de tip tampon, avand rezultat negativ pentru infectia cu SARS-CoV-2;

– persoanele care intra in Italia in scopul sederii de scurta durata (pana la 120 de ore in total) din motive de munca, sanatate sau urgenta absoluta, cu obligatia de a parasi teritoriul national la expirarea termenului sau, in caz contrar, de a se supune masurilor de autoizolare si supraveghere sanitara;

– persoanele care intra in Italia in scopul tranzitului pentru o durata de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligatia de a parasi teritoriul national la expirarea termenului sau, in caz contrar, de a se supune masurilor de autoizolare si supraveghere sanitara;

– cetatenii si rezidentii unui stat membru al Uniunii Europene si ai altor state si teritorii indicate in listele A, B, C si D care intra in Italia din motive dovedite de munca, cu exceptia cazului in care in cele 14 zile anterioare intrarii in Italia au stat sau au tranzitat intr-unul sau mai multe state si teritorii mentionate in lista C;

– personalul sanitar care intra in Italia in scopul exercitarii profesiilor sanitare, inclusiv in cazurile de exercitare temporara prevazute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, transformat cu modificari de catre legea nr. 27 din 24 aprilie 2020;

– lucratorii transfrontalieri care intra si ies pentru a merge la munca si pentru a se intoarce acasa;

– personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar in Italia care revine in Italia dupa deplasari in strainatate din motive de munca, pentru o perioada de maxim 120 de ore (5 zile);

– functionarii si agentii, oricum ar fi ei denumiti, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizatiilor internationale, agentilor diplomatici, personalului tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, functionarii si angajatii consulari, personalul militar si fortele de politie italiene sau straine, si pompierii in exercitiul functiunii;

– elevii si studentii care urmeaza cursuri intr-un alt stat decat cel in care isi au domiciliul, resedinta sau locuinta si in care se intorc zilnic sau cel putin o data pe saptamana.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteste ca cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale misiunii diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei in Republica Italiana:

– Ambasada Romaniei la Roma: +39 06.835.233.44, +39 06.835.233.52, +39 06.835.233.58, +39 06.835.233.56, +39 06.835.233.69, +39 06.835.233.71, +39 06.835.233.74, +39 345 147 3935 (telefon de urgenta);

– Consulatul General al Romaniei la Milano: +39 0240098207, +39 02.40074018, +39 366.108.1444 (telefon de urgenta);

– Consulatul General al Romaniei la Torino: +39 011 249 57 75, +39 011 249 52 64, +39 011 18 95 83 90, +39 338 756 8134 (telefon de urgenta);

– Consulatul General al Romaniei la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, +39 340 8821688 (telefon de urgenta);

– Consulatul General al Romaniei la Bari: +39 080 548 1042, +39 080 546 1893, +39 080 548 4671, +39 080 546 1470, +39-334 604 2299 (telefon de urgenta);

– Consulatul General al Romaniei la Bologna: +39 051 5872120, +39 051; 5872209, +39 349 1178220 (telefon de urgenta);

– Consulatul Romaniei la Catania: +39.095.537.909, +39 095 536 139, +39 320 965 3137 (telefon de urgenta).

Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea paginilor: http://www.mae.ro/node/51917, http://roma.mae.ro si http://www.mae.ro/.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

S-a rupt coalitia de guvernare din Germania, ministrii liberali si-au prezentat demisiile. Scholz nu mai are majoritate in Camera Deputatilor

Partidul liberal german FDP a anuntat miercuri seara ca toti ministrii sai vor parasi guvernul…

2 ore ago

Cum si-a acceptat infrangerea Kamala Harris: „Desi recunosc aceste alegeri, nu recunosc lupta care a alimentat aceasta campanie”

Rezultatul alegerilor prezidentiale din SUA "nu este ceea ce ne-am dorit", dar "trebuie sa il…

2 ore ago

Captura record de cocaina in portul spaniol Algerciras

Politia spaniola a capturat 13 tone metrice de cocaina ascunse intr-un container cu banane din…

8 ore ago

Biden l-a felicitat pe Trump si l-a invitat la Casa Alba

Presedintele democrat american Joe Biden l-a sunat, miercuri, pe Donald Trump pentru a-l felicita in…

8 ore ago