Norvegia va trimite opt tancuri de lupta Leopard 2 in Ucraina
Norvegia va trimite opt tancuri de lupta Leopard 2, de fabricatie germana, si alte echipamente militare Ucrainei ca ajutor in razboiul cu Rusia, a anuntat marti guvernul de la Oslo, informeaza Reuters citata de Agerpres.
„Este mai crucial decat oricand sa sustinem lupta Ucrainei pentru libertate”, a declarat prim-ministrul Jonas Gahr Stoere intr-un comunicat.
Data exacta a livrarii acestor tancuri nu a fost precizata.
Norvegia va trimite de asemenea patru tancuri cu destinatie speciala din categoria vehicul blindat de geniu si pod mobil, selectia exacta depinzand de nevoile stringente ale Ucrainei.
Potrivit Ministerului Apararii, Norvegia va aloca totodata fonduri pentru munitii si piese de rezerva.
In plus, Oslo va contribui cu 250 milioane de coroane (23 milioane de euro) la Facilitatea europeana pentru pace, un fond creat de Uniunea Europeana pentru finantarea asistentei militare acordate Ucrainei.
Norvegia, care imparte o granita cu Rusia in regiunea arctica, are in dotare 36 de tancuri Leopard 2 in total.