Foarte multi profeti au prevestit al treilea razboi mondial si l-au descris ca fiind mai sangeros decat orice alt razboi anterior. Au existat voci care l-au asemanat chiar si cu Apocalipsa, pentru ca dupa detonarea mai multor bombe atomice, viata pe Terra ar fi imposibila. Pana in prezent, omenirea nu s-a aflat in pragul unei conflagratii, cu toate ca diverse razboaie mai mici au fost duse prin diverse locuri de pe glob.
O profetie interesanta despre momentul si desfasurarea a ceea ce va insemna al treilea razboi mondial a oferit-o Nostradamus intr-unul din faimoasele sale catrene.
In Dunare si Rhin va veni sa bea,
Camila cea mare, si nu e pocainta
Ronul va tremura mai tare decat Valea Loarei
Si in apropiere de Alpi, Cocosul ii va ruina.
Acest catren se refera ca al treilea razboi mondial va incepe in clipa in care camila va bea apa din Dunare si Rhin. Bineinteles ca pe continentul European nu exista camile decat la gradina zoologica, dar Nostradamus si-a scris versurile mult mai codificat decat isi imagineaza foarte multi. Din punctul de vedere al cercetatorilor, “Camila” este asemuita cu o coalitie formata din statele arabe si care va invada Europa tocmai pana la Dunare si Rhin. Acest scenariu este departe de a se produce in urmatorii 20 de ani si interpretarea specialistilor este de-a dreptul eronata.
Din alta perspectiva, “Camila” poate sa fie populatia araba care traieste in intreaga Europa, cu precadere in Franta si Germania. Potrivit acestei teorii, arabii ca si ceilalti locuitori ai tarilor prin care trece Dunarea, beau apa din Dunare, fapt pentru care primul vers al catrenului lui Nostradamus se regaseste in realitate, mentioneaza obiectiv.info.
O alta perspectiva este recenta criza a refugiatilor, care a adus sute de mii de arabi in tari riverane Dunarii, precum Ungaria, si care au ca tinta Germania, locul de unde izvoraste marele fluviu.
Razboiul va fi atat de puternic incat Europa va tremura din toate incheieturile, dar in cele din urma, aceasta armata sangeroasa, care a devastat Austria si Germania, va fi invinsa in Muntii Alpi de catre “cocosul galic”. Astfel, aflam ca pe langa tarile prin care trece Dunarea si Franta va fi implicata in al treilea razboi mondial.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Intrat in mod neasteptat in Parlament, in urma cu patru ani, cand institutele de sondare…
La o intalnire la Budapesta, liderii Uniunii Europene au discutat despre posibilitatea de a continua…
Presedintele Klaus Iohannis a participat, joi si vineri, la reuniunea informala a Consiliului European, care…
Industria auto germana continua sa prezinte simptome de criza, si anunta disponibilizari in masa. In…
Un numar record de cetateni nord-coreeni au sosit in Rusia in al treilea trimestru al…
Fostul comisar-sef din cadrul IGPR Marius Badea, acuzat de mai multe fapte, intre care instigare…