news

Noua sefa a DIICOT este Alina Albu, Iohannis a semnat decretul. Albu are aviz negativ din partea CSM

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul prin care Alina Albu a fost numita procuror-sef al DIICOT. Aceasta a primit aviz negativ din partea CSM.

„Decret pentru numirea doamnei Alina Albu in functia de procuror-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – pe o perioada de 3 ani”, a anuntat Administratia Prezidentiala.

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, i-a transmis miercuri presedintelui Romaniei propunerea de numire in functia de procuror sef al DIICOT a Alinei Albu.

Propunerea a fost efectuata in conformitate cu Legea nr.304/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, dupa parcurgerea procedurii legale prevazuta de aceasta, in fata Ministerului Justitiei, Consiliului Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori si din nou la Ministerul Justitiei, a precizat ministerul Justitiei.

Alina Albu a primit, insa, aviz negativ din partea membrilor Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

„Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea ministrului Justitiei de numire in functia de procuror sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a doamnei Albu Alina, procuror in cadrul DIICOT – Structura centrala (majoritate: 1 vot da, 5 voturi nu)”, se arata in decizia CSM.

Avizul CSM este unul consultativ.

Interviul sustinut de Alina Albu la CSM a durat aproape trei ore, cu mult mai mult decat in cazul candidatilor la sefia DNA si Parchetul General de zilele trecute.

In cadrul sedintei de la CSM, Alina Albu a atras atentia ca, in ziua de azi, infractorii sunt nativi digital, iar in general autoritatile sunt cu un pas in urma acestora, mai ales in ceea ce inseamna comunicare criptata sau fluxul de criptomonede.

„Peste 70% dintre gruparile cunoscute si monitorizate la nivelul UE actioneaza in cel putin trei state europene, nu se limiteaza la un singur stat. De asemenea, 65% dintre gruparile care actioneaza in UE sunt formate din cetateni ai mai multor state, cel putin trei state. Aproximativ 40% dintre gruparile infractionale din UE se ocupa cu traficul de droguri, fapt care conduce si in Romania la o evolutie de gen. Infractorii sunt nativi digital si, in general, autoritatile sunt cu un pas in urma infractorilor in ceea ce priveste utilizarea a tot ceea ce inseamna comunicare criptata sau fluxul de criptomonede, motiv pentru care toate aceste riscuri si amenintari constituie riscuri si pentru statul roman, chemat sa contribuie la eforturile comune de destructurare a acestor retele, care au depasit cu mult granitele unui singur stat si care afecteaza stabilitatea intregii Europe”, a explicat Alina Albu.

Alina Albu activeaza in cadrul DIICOT, fiind la un moment dat procuror sef al Serviciului de combatere a criminalitatii organizate. Printre dosarele instrumentate se afla si cel privind crima de la Caracal, ea fiind cea care a amendat-o pe Monica Melencu, mama Luizei, fata de 18 ani ucisa de Gheorghe Dinca.

De altfel, in timpul interviului, ea a fost intrebata daca are vreun regret in legatura cu amendarea mamei Luizei, dupa ce femeia a refuzat sa i se preleveze probe biologice in vederea efectuarii unei expertize ADN in SUA.

„Daca ma intrebati de remuscari, in cariera mea nu am avut momente in care sa am remuscari pentru ca as fi creat vreun disconfort cuiva. Am incercat in fel si chip ca acea proba sa poata fi administrata. Am inceput cu cele mai soft si cele mai bune metode de a colabora si interactiona cu persoanele respective. Nu am avut niciodata intentia de a face rau, ci din contra, sa iasa adevarul la lumina”, a explicat Alina Albu.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Viktor Orban: Daca Donald Trump castiga alegerile, Europa „nu va putea suporta singur poverile razboiului”

Viktor Orban pare sigur ca Europa va trebui sa-si regandeasca sprijinul pentru Ucraina, daca Donald…

3 ore ago

Medvedev garanteaza: „Trump ar putea avea soarta lui Kennedy daca incearca sa opreasca razboiul din Ucraina”

Dmitri Medvedev, vicepresedinte al Consiliului de Securitate, fost presedinte al Federatiei Ruse, cunoscut pentru declaratiile…

4 minute ago

Reducerea costurilor Volkswagen este necesara dupa „decenii de probleme structurale”, spune Oliver Blume, CEO-ul gigantului auto german

Un program de reducere a costurilor la Volkswagen este inevitabil, pentru a remedia "decenii de…

2 ore ago

Jamie Oliver: „A avut loc un mare jaf de branza”. Politistii londonezi au arestat un barbat pentru furtul a 22 de tone de branza

Detectivii care investigheaza furtul a 22 de tone de branza de la Neal's Yard Dairy…

O oră ago

Ucraina a doborat toate dronele lansate sambata noapte de Rusia spre capitala Kiev. Acestea zburau la altitudini foarte mici pentru a nu fi detectate

Fortele de Aparare ale Ucrainei au interceptat toate dronele kamikaze rusesti care zburau spre Kiev,…

2 ore ago