„Nu dorim anticipate. Votam pe oricine propune presedintele ca premier”. Disperare printre parlamentari
Deputatul Varujan Pambuccian a afirmat joi, dupa consultarile de la Cotroceni, ca grupul minoritatilor nationale nu doreste alegeri anticipate si ca va sustine prim-ministrul propus de presedintele Klaus Iohannis.
„Noi am expus domniei sale motivele pentru care mai degraba nu am dori alegeri anticipate si ca vom vota absolut orice propunere ne va face presedintele pentru un prim-ministru”, a declarat liderul grupului minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian.
Din delegatia care a participat la consultarile de la Palatul Cotroceni au mai facut parte: Dragos Zisopol, Iulius Firczak, Daniel Vasile si Gabriel Grosaru.
Anterior, presedintele a avut consultari cu reprezentantii PNL, PSD, USR, UDMR, PMP, ALDE si Pro Europa.
Presedintele Klaus Iohannis a invitat joi la Palatul Cotroceni presedintii partidelor si formatiunilor parlamentare pentru consultari in vederea desemnarii candidatului pentru functia de prim-ministru, dupa ce Guvernul Orban a fost demis prin motiune de cenzura.